Filarmonica din Iași este la un pas de prăbușire

Data publicării:
CONCERT FILARMONICA

Ridicarea ansamblului care găzduiește astăzi Filarmonica a început în 1815. În 1900 era dată în funcțiune și ultima clădire. Până la cutremurul din 1977 clădirile păreau a fi de neclintit. 4 martie 1977 este momentul în care edificiul a început să se deterioreze. Lucrările de consolidare au început după 1990…cu mari poticneli.

„S-a lucrat ca la piramide deoarece până în 2003 - 2004 nu era gata nimic. Nu era gata pentru că banii veneau cam cum vine picătura la căpătâiul bolnavilor când are branula aceea și îi picură din când în când câte o picătură de viață ca să zicem,” a spus Bujor Prelipcean, directorul Filarmonicii Iași. 

În 2008, după aproape 20 de ani de lucrări, era inaugurat doar un tronson care găzduiește săli de curs pentru studenții de la Arte și câteva birouri. Sălile de spectacole au fost lăsate în paragină.

Sala mare a Filarmonicii, care de-a lungul anilor a găzduit mii de spectacole, este acum închisă publicului, pentru că există riscul de accidente. Numai artiştii mai au acces, pentru că nu au altă sală unde să-şi ţină repetiţiile. 

Cei 240 de angajaţi ai Filarmonicii trăiesc zi de zi cu spaimă. Directorul Filarmonicii se teme de ce este mai rău.

„Clădirea este încadrată într-o clădire cu rism seismic ridicat și este limpede că ferească Dumnezeu dacă vine un cutremur cum a fost cel din 4 martie se poate întâmpla o nenorocire mare. Sper să vină noaptea acest cutremur ca să nu fie nimeni în afară de cei doi săraci portari care păzesc aici,” a mai spus directorul Filarmonicii. 

În 2008, Episcopia Romano - Catolică, cea care a câştigat în instanţă dreptul de proprietate al clădirilor a renunţat la ele. Fără nicio pretenţie.

„Lucrul acesta s-a făcut pentru a continua lucrările de reabilitare a imobilului, blocate de mai mulți ani. S-au făcut deja o parte din reabilitările cerute. Așteptăm să se continue lucrările și să se termine pentru ca tot complexul de clădiri de acolo să fie redat comunității din Iași pentru Filarmonică și pentru Universitatea de Arte,” a mai spus ornel Cadar, consilier, Episcopia Romano - Catolică Iași.

Pentru finalizarea lucrărilor mai este nevoie de aproape 65 de milioane de lei și cum deocamdată nici autoritățile locale și nici cele centrale nu dispun de această sumă, o variantă de salvare a clădrii ar fi accesarea unui proiect cu finanțare europeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...