FOTBAL. Un nou succes la scor pentru ieșeni

Data publicării:
scor csms berceni

Atacurile gazdelor au continuat, iar în minutul 24, Crețu a dus scorul la 3 la 0, în urma unui corner executat de Olah. Cu un sfert de oră înainte de pauză, Pălimaru avea să reușească dubla, după o centrare foarte bună a lui Dobre. Până la finalul primei părți, initiativa a aparținut în continuare ieșenilor, Olah fiind foarte aproape să marcheze golul meciului, cu o execuție spectaculoasă din afara careului.

În repiza secundă, elevii lui Marius Lăcătuș au jucat mai relaxaț, iar în minutul 50 oaspeții au marcat golul de onoare prin Alexandru Radu, care a stabilit scorul final al disputei.

„Rezultatul mi se pare puțin exagerat în sensul că, în minutul 5, deja era 1-0 și, în minutul 7, 2-0. După aceea jocul a decurs normal, am avut și noi câteva oportunități, nu le-am concretizat, repriza a doua jocul s-a echilibrat cât de cât, dar era prea târziu,” a spus Marin Dragnea, antrenor ACS Berceni.

„În ceea ce privește jocul, sigur că nu pot să mă declar decât mulțumit de modul în care au jucat și astăzi echipa, o evoluția per-ansamblu zic eu destul de bună, chiar dacă în repriza a doua nu am mai ajuns în situații foarte clare de a marca,” a declarat Marius Lăcătuș, antrenor CSMS Iași.

În urma acestui duel, ieșenii ocupă în continuare prima poziție a clasamentului, cu 46 de puncte, în timp ce ACS Berceni, a rămas pe locul 5, cu 33 de puncte.
În ultima etapă din sezonul regulat, CSMS Iași se va deplasa sambata la Buzău, pentru confruntarea cu Gloria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri