20 de hectare de vegetație uscată din Satu Mare, afectate de un incendiu

Data publicării:
incendiu vegetatie uscata
foto: ISU Satu Mare

20 de hectare de vegetaţie uscată au fost afectate de un incendiu care a izbucnit miercuri după-amiază, pe o păşune din localitatea Prilog Vii, în judeţul Satu Mare. De trei ore au avut nevoie pompierii ca să stingă focul care cuprins şi o porţiune cu mărăciniş şi lăstăriş.

Din primele date ale anchetei se pare că incendiul a fost provocat de o ţigară aruncată la întâmplare de o persoană necunoscută.

Accesul spre zona afectată a fost îngreunat de drumul îngust şi accidentat, dar şi de faptul că focul s-a extins pe o suprafaţă foarte mare.

Maiorul Adriana Pop, purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare: "Intervenția a fost îngreunată, pe de o parte, de faptul că drumul îngust și accidentat nu a permis accesul autospecialei, pompierii fiind nevoiți să se deplaseze cu autoturisme ale localnicilor până la locul evenimentului, iar pe de altă parte, din cauza faptului că focul era extins pe o suprafață foarte mare.

Incendiul a fost localizat și lichidat după aproximativ trei ore de intervenție prin folosirea unor procedee mecanice de stingere, forțele de intervenție reușind împiedicarea extinderii flăcărilor la pădurea aflată în apropiere."

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...