500 de participanți la mitingul anti-PSD din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
proteste seara

Aproximativ 500 de orădeni au protestat, sâmbătă seara, împotriva PSD și a corupției. Înarmați cu vuvuzele, au pornit în marș până în fața sediului PSD Bihor. Acţiunea s-a desfășurat sub lozinca "Bucureşti e acolo unde eşti" şi a fost organizată în semn de solidaritate cu protestul care a avut loc în aceeaşi seară în Capitală.

„Aș vrea să îi transmit lui Dragnea că nu poți să îți bați joc de o țară întreagă și să scapi nepedepsit. Ăsta e mesajul și cred că toată lumea trebuie să transmită mesajul ăsta”, spune un protestatar.

„Lumea asta care iese în stradă și își spune păsul să nu fie băgată în seamă de niște...să nu folosim cuvinte că imediat ne dă în judecată că îi jignim, dar cum poți să îi numești pe ăștia care își bat joc pur și simplu de țara asta?”

După o oră și jumătate, protestatarii au pornit în marș spre sediul PSD Bihor. Pe drum li s-au alăturat mai multți orădeni, astfel că numărul participanților la marș a ajuns la aproximativ 500.

„Suntem aici și ca susținere pentru cei care au făcut eforturi de a pleca la București și de a scanda, de a protesta împotriva cvasi-dictaturii care se instaurează în România.”

Protestele vor continua și zilele următoare.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine moștenește locuința dacă proprietarul moare fără testament. Situațiile care îi surprind pe mulți români
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”