Amenzi pentru gunoiul necolectat selectiv

Data publicării:
colectarea selectiva

Codașă în Europa la colectarea și reciclarea deșeurilor, România trece la sancţiuni în lupta cu gunoiul. Oradea şi Timişoara sunt primele oraşe unde asociaţiile de proprietari sunt amendate pentru nerespectarea regulilor de colectare. Măsura este luată în contextul în care, potrivit estimărilor, sub 5% din resturile menajere sunt reciclate. Asta deși țara noastră și-a asumat o țintă de 50% până în anul 2020.

Oradea este unul din exemplele pozitive în ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor. 15% din gunoiul strâns din oraș este reciclat, de trei ori mai mult decât media națională.

"Eu, cel puţin, o doză de bere dacă o beau o pun separat sau un flacon de apă", spune un locatar.

"Eu aşa pun: sticlele, dozele le arunc separat, cartoanele şi gunoiul menajer îl pun separat", explică altul.

Autoritățile au luat măsuri ca localnicii să poată depozita separat deșeurile.

"Avem aproximativ 802 asociaţii de proprietari la care am montat 700 de incinte împrejmuite, unde cetăţenii pot colecta selectiv", a precizat Anca Grama, purtător de cuvânt al Primăriei Oradea.

"Sticla ar trebui să ajungă în containerul verde, hârtia în containerul albastru, iar plasticul la galben. Doar în Oradea sunt amplasate zeci de astfel de pubele, însă doar 15% din deşeurile aruncate de către orădeni ajung în containerul potrivit", a transmis Bianca Firezar, reporter Digi24 Oradea.

Chiar dacă doar anul trecut cantitatea de deșeuri colectate selectiv a crescut cu 400 de tone, specialiștii o consideră încă prea mică. Asta în condiţiile în care România are obligaţia ca până în 2020 să ajungă să recicleze minimum 50% din deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă.

Din acest motiv, Poliţia Locală a început să dea amenzi asociaţiilor de proprietari care nu şi-au respectat obligaţiile.

"Au fost aplicate 135 de procese verbale de constatare a contravenţiilor, având ca sancţiune principală avertisment, iar 44 de de asociaţii de proprietari au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 44 de mii de lei pentru neselectarea pe categorii a deşeurilor reciclabile", a declarat Monica Ambro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Oradea.

"Am primit o amendă de o mie de lei, care s-a împărţit la 180 de apartamente; a fost o sumă mică şi oamenii nu prea au băgat-o în seamă", spune Ioan Burtic, administratorul unei asociaţii de proprietari.

Dacă obiectivul asumat nu este atins până în 2020, România va fi amendată de Uniunea Europeană cu 200 de mii de euro pe zi.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...