BEIUŞ. Copaci căzuţi peste case, acoperişuri distruse, piaţa inundată după ploaia de miercuri

Data publicării:
piata inundata Beius1
Foto: Facebook Tripe Laura Adriana

Nu mai puţin de 13 intervenţii au avut pompierii din Beiuş în numai 11 ore, pe parcursul zilei de miercuri. În urma averselor şi vântului puternic, echipajele de urgenţă au fost chemate să taie copacii căzuţi peste locuinţe, să îndepărteze elemente de construcţie din acoperişul unei biserici ori să scoată apa din curţi şi subsoluri. Piaţa din Beiuş a fost inudată.

imagini: Facebook Cătălin Tripe

Cea mai afectată de ploaia torenţială de miercuri a fost piaţa agroalimentară din Beiuş, complet inundată. Comercianţii au încercat să salveze mărfurile şi au folosit găleţile ca să scoată apa dintre tarabe. Imagini ale potopului care a inundat piaţa au fost postate de mai mulţi localnici pe reţelele de socializare.

imagini: Facebook Cătălin Tripe

piata inundata Beius1
Foto: Facebook Tripe Laura Adriana

Prima misiune a pompierilor a avut loc la ora 8:10 a zilei de miercuri, iar pompierii au plecat în cea de-a 11-a în jurul orei 19.

Echipajele Secției de Pompieri Beiuș au intervenit în Tărcaia, unde au degajat copacii pe care vântul puternic i-a doborât peste două locuințe. Au urmat acţiuni în Petrani și Beiuș.

În satul de lângă municipiu, militarii au îndepărtat elementele de construcție instabile din structura acoperișului unei biserici. În Beiuş, pompierii au urcat pe acoperişul unei case şi al unui bloc, de unde au luat bucăţi de construcţie desprinse parțial de vijelie şi care periclitau siguranța trecătorilor.

Tot miercuri, pompierii beiuşeni au fost chemaţi să scoată apa acumulată în urma ploilor torenţiale în cinci subsoluri și patru curți situate pe străzile Finișului, Mihai Viteazul, Gheorghe Crișan, 1 Decembrie 1918, Republicii, Pandurilor și Alexandru Ioan Cuza.

interventie ploaie Beius 200917
Foto: ISU Crişana

„În contextul atenționării meteorologice cod galben sub incidența căreia se află județul Bihor și având în vedere posibilitatea averselor cu căderi semnificative de apă, în scopul preîntâmpinării producerii pagubelor materiale provocate de inundații, recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale”, a transmis căpitanul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU „Crişana”.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri