Sari la conținut

BIHOR. Drumuri judeţene, în plan pentru asfaltare

Acuzată de consilieri ai Opoziţiei că lasă drumurile judeţene nemodernizate ori năpădite de vegetaţie, conducerea administraţiei Bihorului reacţionează: toate rutele din Bihor care au nevoie de reparaţii vor fi gata până în 2020, spun şefii judeţului. Pe lângă asta, buruienile crescute pe marginea şoselelor vor dispărea odată cu soluţionarea contestaţiilor depuse de firmele participante la licitaţia organizată în acest scop.

"Acest drum ce seamănă mai degrabă cu o uliţă de ţară a fost inclus în categoria drumurilor judeţene. El are rolul de a lega comuna Gepiu de localitatea Bicaci", a constatat Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.

"Nu ne este greu, ne este foarte greu, nu ne pot merge copii la şcoală, nu ne putem duce la serviciu chiar e o necesitate."

"Când e uscat e praf, când plouă e noroi, nu poţi să circuli."

Şi va rămâne la fel o perioadă, pentru că drumul Gepiu-Bicaciu nu face parte din cele trei tronsoane pentru care Consiliul Judeţean Bihor a primit bani prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Este vorba despre şoseaua Uileacu de Beiuş-Bălaia- Burzuc-Sârbi, despre drumul dintre Sâmbăta, Dobreşti şi Roşia şi traseul Beiuş - Roşia - Aştileu. În lungime totală de aproape 100 de kilometri acestea vor fi refăcute cu o parte din cei 750 de milioane de lei alocaţi pentru 75 de localităţi. Acestea au depus 173 de proiecte de finanţare a reparaţiilor de şcoli, grădiniţe, drumuri, reţele de apă-canal, străzi, spitale sau centre medicale.

"În cadrul proiectelor de drumuri judeţene 3 drumuri judeţene într-o valoare totală de 191 de milioane, adică vreo 40-45 de milione de euro. În acest an până la acestă oră am mai făcut 45 de kilometri de drum la stratul de uzură şi mai avem pregătite cu strat de binder încă câteva zeci de kilometri", a declarat Ioan Mang, vicepreşedintele CJ Bihor.

Consiliul Judeţean intenţionează să ceară finanţare şi pentru alte două proiecte pentru rutele Salonta-Tinca şi Şus-Moneasa. În următorii trei ani, toate drumurile judeţene vor fi asfaltate, promite Ioan Mang.

"Promisiunea făcută în campanie ca toate drumurile judeţene inclusiv cele de piatră şi pământ să fie asfaltate până în 2020, o vom face."

O altă problemă a şoselelor din judeţ este faptul că nu au fost toaletate de mult timp

"Vegetaţia ce năpădeşte drumurile judeţene depăşeşte în majoritatea cazurilor înălţimea unui om sau chiar a unui utilaj cum ar fi un tractor sau un camion", a transmis Bogdan Costea, reporter Digi24 Oradea.

"Se pierde vizibilitatea este normal şi puterea de evitare a unui accident este minimă."

Şefii Consiliului Judeţean susţin că situaţia este provocată de contestaţiile depuse de firmele ce trebuiau să cureţe drumurile.

"Pe toate 5 tronsoanele trei firme care au pierdut au depus contestaţiii, astfel că am fost obligaţi, să mai punem la bătaie incă 100 de mii de euro până la finalizarea contestaţiilor să mai facem, prin incredinţare directă măcar, tunderea marginilor", a declarat Ioan Mang, vicepreşedintele CJ Bihor.

În Bihor există 870 de kilometri de drumuri judeţene.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Etichete: fonduri , Digi24 Oradea , drum judetean , CJ Bihor

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale