Două fete de 13 ani, prinse după ce au furat bani şi bijuterii de aur

Data publicării:
bijuterii

Două minore de 13 ani, din Bihor, au fost prinse de poliţiştii bihoreni după ce au spart o locuinţă din care au furat bani, bijuterii şi alte bunuri. Toate lucrurile pe care le-au sustras au fost recuperate.

foto cu caracter ilustrativ

Poliţiştii au fost anunţaţi despre comiterea faptei printr-un apel dat duminică după-amiaza, la numărul de urgenţă 112.

„Un bărbat din comuna bihoreană Lugașu de Jos sesiza că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa pe ușa asigurată cu sârmă și au sustras un lanț din aur de 30 de grame, un ceas bărbătesc și bijuterii (...), cauzând un prejudiciu total în valoare de aproximativ 4.500 de lei”, a transmis comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

În scurt timp, polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd i-au găsit pe cei suspectaţi de comiterea faptei. Este vorba despre două fete de 13 ani, din comună, de la care oamenii legii au recuperat bunurile furate.

Ancheta a scos la iveală că aceleaşi minore au mai dat o spargere, în aceeaşi zi, într-o altă locuinţă din Lugaşu de Jos.

„În jurul orei 13:30 ar fi pătruns prin efracție într-un alt imobil din comuna Lugașu de Jos și ar fi sustras 180 de lei, 27 de euro, o tabletă, două telefoane mobile, bijuterii (...), parfumuri, farduri și alte bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 2.000 lei”, a precizat comisarul Alina Dinu.

Şi în acest caz prejudiciul a fost recuperat integral .

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri