FOTBAL. Atacanţii Bihorului au înscris o singură dată în amicale

Data publicării:
sport goluri

În schimb, tehnicianul s-a declarat alarmat de lipsa de luciditate în faţa porţii.

„Mă îngrijorează că nu înscriem din poziţiile pe care ni le creăm sau din ocaziile pe care ni le creăm. Pe de altă parte, sunt mulţumit pentru că reuşim să ajungem în situaţiile respective, ducem jocul până acolo", susţine Pelici.

Din totalul golurilor marcate de FC Bihor în jocurile test, unul singur a fost înscris de un atacant, Victor Dobrescu. În rest, responsabili cu reuşitele au fost fundaşii şi mijlocaşii. Golgheterii echipei în amicale sunt Nichita, cu trei goluri, şi Raul Speroni, cu două goluri.

„Sper ca atacanţii să înscrie, că până la urmă asta e treaba lor, să-şi facă treaba. Deocamdată, au făcut-o fundaşii şi mijlocaşii. Sper ca în campionat să înceapă Raymond bine şi Dobrescu pentru că aşteptăm mult de la ei", îşi doreşte "principalul" orădenilor. 

Semne bune vin însă din apărare. FC Bihor a încasat în cele şapte jocuri test susţinute doar două goluri, ambele de la Olimpia Satu Mare.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Jozsef Feher

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...