Incendiu provocat de o mână criminală în Blocul Pensionarilor din Oradea

Data publicării:
bloc incendiu
Incendiul a izbucnit la etajul patru, iar scara blocului a fost inundată de fum. Foto: Arhivă Digi 24

foto: radiomures.ro

Pompierii au fost alertaţi despre producerea incidentului cu puţin înainte de ora 3. Spre clădirea afectată de fum şi flăcări au pornit de urgenţă două autospeciale, un echipaj de prim ajutor şi cel de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Salvatorii au observat că focul cuprinsese interiorul cabinei liftului, fiind inundată cu fum şi casa scării de la etajele 9 şi 10. Au fost luate măsuri imediate de întrerupere a energiei electrice, iar pompierii au început evacuarea locatarilor de la ultimele trei etaje ale blocului.

Una din cele 25 de persoane scoase din case a suferit un atac de panică şi o uşoară intoxicaţie cu fum. Echipajele medicale au acordat femeii, în vârstă de 72 de ani, îngrijirile necesare, şi au transportat-o la Spitalul Judeţean. După mai bine de o oră de la începerea intervenţiei, pompierii au lichidat incendiul.

Flăcările au apucat să distrugă instalaţia electrică din interiorul liftului, carcasa metalică a cabinei şi zugrăveala pereţilor. Primele date ale anchetei arată faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o persoană rămasă deocamdată necunoscută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri