Ioan Mang, replică la declaraţiile preşedintelui României: "Măsurile trebuie luate contra celor ce au greșit"

Data actualizării: Data publicării:
conferinta mang

"Trebuie luate măsurile cuvenite împotriva celor care au greşit, nu a instituţiei în sine." Aceasta a fost replica preşedintelui PSD Bihor despre declaraţiile făcute, joi, de preşedintele Klaus Iohannis. Acesta din urmă a spus că atacul la DNA şi la conducerea instituţiei este declanşat de "nişte penali care vor să destabilizeze instituţia".

Ioan Mang este de părere că eforturile ar trebui concentrate asupra pedepsirii celor acuzaţi că au falsificat probe sau au comandat dosare politice.

"Îmi pare foarte rău că domnul preşedinte a făcut această afirmaţie ieri (joi - n.n.), pentru că eu zic că cel mai grav lucru nu este cine face dezvăluirea, ci dezvăluirea în sine; iar dacă este adevărat şi se pare că probele confirmă acest lucru, că procurorii comandau delaţiuni pe nume false, pe persoane inexistente, scrise de unul care e acuzat doar ca să scape şi noi ne limităm doar la a spune că penalii atacă DNA, e grav. E grav. Cred că trebuie cercetate faptele şi trebuie luate măsurile cuvenite împotriva celor care au greşit, nu a instituţiei în sine", a declarat Ioan Mang, preşedintele PSD Bihor.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri