Mână de ajutor întinsă agricultorilor: Consiliul Judeţean Bihor a redus cu 40 de bani preţul de referinţă la cereale

Data publicării:
cereale

Imediat după începerea secerişului, agricultorii şi-au dat seama că în acest an vor înregistra o producţie mult peste aşteptări. Paradoxal, acest lucru nu le convine, pentru că duce la scăderea preţului cerealelor de la un leu pe kilogram anul trecut la cel mult 60 de bani în această vară. Cu profiturile reduse în urma acestei situaţii, fermierii au sesizat Direcţia pentru Agricultură Bihor şi au cerut o mână de ajutor, prin reducerea preţului de referinţă pentru cereale.

„Totalul producţiei obţinute pe hectar înmulţit cu acest preţ de referinţă, se impozitează 16%. Cu cât acest preţ de referinţă este mai mare, cu atât acel procent este mai însemnat, însă situaţia este una care a trebuit corectată", a explicat Nicolae Hodişan, directorul coordonator al Direcţiei pentru Agricultură Bihor.

Iar acest lucru a fost făcut, prin votul consilierilor judeţeni, care au decis să taie 40 de bani din preţul de referinţă al cerealelor. De la un leu pe kilogram, în 2012, acesta a ajuns acum la 60 de bani pe kilogram.

„Dacă vinde 500 de kilograme de grâu cu 500 de lei, după vechea hotărâre din noiembrie, plătea un impozit de 80 de lei. În realitate, agricultorul vinde acel grâu cu 300 de lei. Pentru că preţul real este de 60 de bani. Ori la 300 de lei să plătească 80 de lei - impozitul este peste 27%, nivel care nu există în România", spune Ioan Mang, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Nici noul preţ nu este considerat corect de către agricultori: „Pentru că investiţiile la un hectar de grâu sunt mult mai multe decât preţul obţinut pe cantitatea de grâu anul acesta", susţine Ioan Cuc, administratorul unei societăţi de agricultură.

Agricultorii sunt de părere că, în ciuda reducerii preţului de referinţă, vor avea în continuare de suferit. Şi asta pentru că preţul de pe piaţă este stabilit de companiile care lucrează mari suprafeţe de pământ şi cărora le convine să vândă cerealele în străinătate, la costuri reduse.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri