Oradea, berea artizanală și cultura vinului. Turiștii au parte de lecții deschise pe tema producerii acestor băuturi

Data publicării:
bere si vin Oradea

Vinul şi berea produc nu doar voie bună, ci şi activitate economică. În Oradea, localurile dedicate vinului sau berii încep să fie din ce în ce mai apreciate de localnici şi de turişti deopotrivă. La o vizită în oraşul de pe Crişul Repede, aceştia au astfel parte nu doar de o arhitectură fermecătoare, ci şi de adevărate lecţii deschise pe tema producerii acestor băuturi. În Oradea există, de altfel, şi singurul centru de cultură şi civilizaţie a vinului din România.

Vinul a intrat în obiceiul alimentar al multor români şi a devenit un motiv întemeiat de ieşiri în oraş cu prietenii.

„În Oradea sunt multe locuri în care se poate bea un vin bun și îl asociez cu mâncarea sau cu ceea ce îmi doresc. Dacă vreau să mânânc o carne mai grasă prefer un vin roșu, dacă mănânc ceva ușor - alb, rose sau eventual ceva spumant”, spune un orădean.

„Prefer vinuri roșii, lejere, dar depinde de sezon.Vara mai mult vinuri albe și rose. Vinul, din punctul meu de vedere, trebuie să îți lase un gust plăcut după ce l-ai băut. Nu neapărat de vin, poate să fie un buchet de altceva.”

Un vin bun trebuie servit ireproşabil, iar somelierii din restaurantele de top sunt acolo chiar pentru acest lucru, dar şi pentru a ne ajuta să facem cele mai bune alegeri.

„Oxigenul este și prieten și dușman al vinului, dar, în cazul acestui vin, va fi doar prieten. De ce spun asta? Pentru că dacă ave prea puțin oxigen nu ne bucurăm de arome, dacă avem prea mult, pierdem din arome”, explică un somelier.

Vinul poate fi asociat cu orice fel de mâncare şi poate fi consumat de-a lungul întregii zile. Există totuşi o condiţie, pentru ca el să nu dăuneze: trebuie consumat cu moderaţie.

„Dimineaţa se pliază un pahar de şampanie, continuând până seara, la cină, cu un pahar de vin roşu. Vinul trebuie privit ca un aliment, iar atunci nu va lipsi din meniul zilnic, bineînţeles consumat cu moderaţie”, spune Ovidiu Bozga, somelier.

Cei care ajung în Oradea pot să-şi aprofudeze cunoştinţele despre această licoare în cadrul singurului centru de cultură şi civilizaţie a vinului din ţară. Oenologii de profesie fac un abecedar al tipurilor de vin şi te poartă senzorial prin locuri în care poate nu vei ajunge niciodată.

„Ideea de a putea să ne bucurăm de ce ne oferă vinul şi să facem turism în spaţiu şi timp. O să ajungem în Dealu Mare, lângă Ploieşti, o să ajungem la Pietroasele, lângă Buzău, o să ajungeam la Lira, în Dobrogea, apoi venim înapoi în Recaş”, susține Dorin Popa, oenolog.

Dorinţa de a învăţa cât mai multe despre vin indică un nivel din ce în ce mai mare de sofisticare în rândul populaţiei cu pretenţii. Nu doar bărbaţii sunt interesaţi de aceste ore.

„Noi avem 700 de absolvenţi şi cu atât mai frumos e că avem tot mai multe doamne. De exemplu în această seară avem o poveste la un pahar de vin exclusiv feminin, pentru doamne şi domnişoare. Este vorba despre a şti să alegi un vin, de a şti să-l oferi şi de a şti să te bucuri de el”, spune oenologul.

Berea artizanală reprezintă un trend al ultimilor ani în România. Mulţi consumatorii nu mai vor mărci consacrate, ci preferă gusturi şi culori mai aparte. Într-o berărie artizanală din Oradea se produce bere cu specific german. Chiar dacă ingredientele sunt cele de toți știute, gustul este special.

„Pentru început ai nevoie de apă, malţ, drojdie şi hamei. Iar primul pas este să spargi malţul, să îl amesteci cu apă, pe care o încălzeşti la diferite temperaturi pentru a activa enzimele speciale, care transformă amidonul în zahăr”, explică Markus Steinkamp, berar.

Clienţii români sunt obişnuiţi cu berea blondă, dar încep să ceară şi bere nefiltrată sau brună. Dacă ingredintele sunt de calitate, şi produsul final va fi pe măsură.

„Hameiul este important pentru că dă amăreală berii, îi transmite anumite arome, de la vegetal, la aromă de fructe, în funcţie de hameiul folosit”, susține berarul.

Oradea a avut o fabrică de bere până la începutul anului 2000, când a fost demolată pentru a face loc unui centru comercial. Această micro-berărie este deocamdată singura care continuă tradiţia acestei băuturi în capitala Bihorului, însă o altă investiţie similară este aproape de lansare.

Reporteri: Bogdan Băcilă, Andrada Rește
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...