ORADEA. Flash-mob în memoria lui Eminescu

Data publicării:
flash mob eminescu 160114

Orădenii nu s-au lăsat intimidați de ploaie și au participat în număr mare la flash-mob, acţiune organizată de actorii teatrului Regina Maria.

"Ne-am gândit ca în acest an să încercăm o altă formulă de a-l omagia pe marele poet și am încercat acea întâlnire de la statuia lui Eminescu. Nu ne-a ieșit 100%, pentru că vremea nu a ținut cu noi. Totuși, participarea a fost destul de importantă", susţine Daniel Vulcu, manager al teatrului Regina Maria

După acţiunea din faţa statuii lui Eminescu, 400 de orădeni au asistat la un spectacol inedit în sala teatrului.

"Participă doi oameni foarte importanți ai culturii din România: este vorba de actorul Eusebiu Ștefănescu și de fiul său, Ion Bogdan Ștefănescu, un celebru flautist", spune Victoria Balint, directorul artistic al Teatrului Regina Maria din Oradea.

"Este o idee foarte bună, deoarece nu se uită marile lui opere."

Seara a continuat la un local din vecinătatea teatrului, unde artiştii Ansamblului Profesionist Crișana au interpretat romanțe, pe versuri eminesciene.

reporter: Ariadna Bălăian
operator: Darius Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri