PPMT acuză UDMR de sabotaj

Data publicării:
ppmt-45046

Conducerea PPMT a cerut din timp Primăriei Oradea aprobarea pentru organizarea unor manifestări de Ziua Maghiarilor de pretutindeni la statuile lui Szacsvay Imre şi Petofi Sandor. Cu toate că au fost ajuns primii la ghişeul administraţiei au avut o surpriză...

Istvan Csomortanyi - directorul executiv al PPMT Partium

„Este vorba de prima zi de lucru a anului, la ora 7.30 eram la ghişeu, în afară de noi nimeni nu a fost. Şi în ciuda acestui fapt am putut depune cererile pe numerele de înregistrare 2 şi 3. Deci numărul 1 este deja rezervat".

Chiar dacă cererea lor nu e prima de acest gen, administrația locală nu a aprobat întâlnirea, din cauza unei erori: data nu era bună. Primăria a emis o aprobare, care însă nu respecta dorințele conducerii PPMT. Liderii partidului susțin că toată situația a fost creată de conducerea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, care an de an, este principalul organizator al evenimentelor legate de ziua de 15 martie.

Istvan Csomortanyi - directorul executiv al PPMT Partium

„În loc de 16 -18, am primit între 14-16 şi totuşi se spune că e pozitiv când ni se dă aviz pentru ceea ce nu a cerut. Şi dacă nu se va repara acest lucru vom acţiona în faţa justiţiei".

Șefii partidului popular al maghiarilor din Transilvania așteaptă acum un răspuns pentru a putea organiza întrunirile la orele cerute. In caz contrar aceștia sunt hotărâți să ceară tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de crearea încurcăturilor. Liderii UDMR nu au putut fi contactaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri