Radiografia unui faliment: fabrica de ulei din Oradea, închisă de multinaţionala care a cumpărat-o
Fabrica de ulei din Oradea a fost construită în 1940. În 1993 este privatizată prin metoda MEBO și până în 2000 se investesc în retehnologizarea ei 11 milioane de dolari. În anul 2004 ea intră în proprietatea compania multinaționale Bunge, pentru ca aceasta, brusc, în vara lui 2007 să ia decizia închiderii ei.
"Au zis că în 17-18 iulie se închide. După aia ne-a mai dat termen o lună și au început să ne disponibilizeze. Eram 190 și ceva", îşi aminteşte Pavel Maghiar, fost lider de sindicat la fabrica de ulei din Oradea.
Toţi angajaţii au fost lăsaţi atunci pe drumuri: familii întregi ori muncitori în pragul pensionării, care aveau șanse minime de a-și găsi un loc de muncă în altă parte.
"Noi am zis: Domne', dar și noi suntem peste 50-55 de ani, aproape toți, unde mai găsim. Mi-a zis unul: du-te domnule și plimbăți nepoții prin parc", spune Pavel Maghiar. Acesta avea atunci 55 de ani şi s-a trezit brusc într-un impas financiar.
"Soția era pensionară, eu nu mai aveam nimic, îmi căutam între timp măcar un post de paznic."
A fost pensionat de boală după ce a fost diagnosticat cu diabet. De atunci a dus traiul modest al unei familii de pensionari, iar adevărul despre închiderea fabricii nu l-a aflat niciodată.
Mulţi au încercat să găsească explicaţii
Pentru că polua foarte mult primea aproape lună de lună amenzi - acesta se pare că a fost motivul pentru care cei de la Bunge au decis să o închidă și să mute toată producția la fabrica din Buzău.
Dragoș Frumosu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară: "Cred că este o politică a multinaționalelor: cumpără mult, închid după câțiva ani după recuperarea investiței făcute, măresc puțin o capacitate ca să aibă în continuare cota de piață și cei care suferă cel mai mult sunt angajații."
Dacian Palladi, consultant în afaceri: "România a fost un spațiu de joc din punct de vedere demografic și din punct de vedere teritorial, al intereselor multinaționale, care au privit România ca și o stație strategică de natură a fi încurajată atunci când a fost cazul sau de natură de a fi blocată, reformată, reconstruită conform intereselor lor globale."
Pavel Maghiar, fost lider de sindicat la fabrica de ulei din Oradea: "Fabrica nu era profitabilă, era foarte profitabilă și motivul că e veche și nu e rentabilă și nu e productivă ală nu a fost motiv, măcar dacă găsea altceva, așa a fost pueril."
220 de tone de floarea soarelui se prelucrau pe zi la Oradea, din care erau produse aproape 50 de tone de ulei. Acum au mai rămas doar clădirile goale și opt paznici. Și un teren de șapte hectare.
Anca Sas, purtator de cuvânt al Primăriei Oradea: "Proprietarul are acolo 70 de mii de metri pătrați, pentru ca plătește un impozit anual de aproxumativ 40 de mii de lei. Este la zi cu plata pentru acel teren."
Compania Bunge nu a vândut deocamdată terenul, deși zvonurile din acea perioadă spun că multinațioanla a încercat să o facă. Cert este că, astăzi, în zonă, prețul unui metru pătrat este de 10 euro, ceea ce înseamnă o valoare de 700 de mii de euro a celor șapte hectare. După lungi procese cu compania angajații au primit 18 salarii compensatorii.
reporter: Andrea Crișan
operator: Constantin Gheorghiță
editor web: Adrian Laboş
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
