Rezultatele recensământului din 2011 obligă autorităţile din Oradea să reducă numărul taximetrelor din oraş

Data publicării:
taxi

Recensământul din 2011 a arătat că populaţia Oradei a scăzut cu peste 10 mii în ultimul deceniu. În aceste condiţii, legea care prevede că nu pot fi mai mult de patru taximetre la o mie de locuitori obligă administraţia locală să reducă 100 din totalul taximetrelor din oraş. Operaţiunea se va face în timp.

"Nu se vor acorda autorizaţii noi pe această perioadă până când numărul autorizaţiilor va scădea de la 884, câte sunt acum, la 785 cât va prevedea noua hotărâre", confirmă Emil Benţan, directorul Direcţiei Tehnice din Primăria Oradea

Primele autorizaţii care nu vor mai fi prelungite sunt cele care aparţin taximetriştilor cu datorii către bugetul local. Situaţia nu este pe placul celor care lucrează în domeniu, care speră că se va găsi o cale de mijloc pentru a rămâne toate taximetrele în oraş. Măsura vine în condiţiile în care şi clienţii sunt din ce în ce mai puţini.

"Numărul de clienţi pentru serviciul de taxi a scăzut pentru că şi populaţia a scăzut cu 20%. La asta se adaugă şi faptul că economia se află într-o recesiune continuă", este de părere Iosif Rad, directorul Camerei Taximetriştilor Bihor.

În urmă cu cinci ani, administraţia orădeană a mai redus cu aproape 400 numărul taximetrelor. În majoritatea cazurilor, a fost vorba despre transportatori fără acte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri