Teren pentru datorii. Oradea a preluat o suprafaţă de la doi investitori care nu şi-au îndeplinit obligaţiile

Data publicării:
teren malul crisului

foto: oradea.ro

Tranzacţia a fost făcută între oraş şi firmele Cetatea Nouă SRL şi Portico Investments Romania SRL şi a avut drept scop stingerea obligaţiilor acestora din urmă prevăzute într-un contract din 2004. Atunci oraşul a vândut o suprafaţă de 6780 de metri pătraţi în zona fostei pieţe mari, actuala Oradea Plaza, dar a pus condiţia realizării unor investiţii.

Pentru că investitorii imobiliari nu au îndeplinit această condiţie, administraţia locală a cerut 1,5 milioane de lei de la aceştia. În urma negocierilor, oraşul a preluat un teren de 4578 de metri pătraţi, la un preţ de 73,77 euro/mp.

În acest fel „orașul readuce în proprietatea sa această suprafață de teren pentru a-i păstra destinația de zonă verde, străbătută deja de pista de biciclete, pe de altă parte agentul economic nu va mai avea datorii față de orașul în care a realizat dezvoltarea imobiliară", au transmis reprezentanţii Primăriei.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Cât câștigă Mugur Isărescu în fiecare lună. Lista completă a salariilor din conducerea BNR
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celia, prima reacție după apariția alături de soțul său la o lună după ce a anunțat despărțirea: „Nu am avut...
Film Now
Apariția lui Sydney Sweeney în „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, eliminată din film: „Părea nelalocul ei”
Adevarul
Termocentrala Paroșeni, inaugurată acum 70 de ani. Ce se va întâmpla cu vechiul colos energetic după...
Newsweek
Viitorul ministrul al Muncii, nemulțumit de cum s-au recalculat pensiile. Nu vrea nici CASS pentru pensionari
Digi FM
A transformat covorul roșu în podium de modă. Lady Gaga, cuceritoare la premiera „Diavolul se îmbracă de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
„Ce mai frumoasă femeie de 50 de ani”. Ali Larter, o nouă declarație de stil pe covorul roșu. Fanii, cuceriți...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment