VIDEO. TIR în flăcări pe DN1. Traficul a fost blocat la limita dintre Bihor şi Cluj

Data actualizării: Data publicării:
incendiu TIR

Traficul a fost blocat duminică după-amiază, în jurul orei 16:30, pe DN1, în zona Piatra Craiului, la limita dintre judeţele Bihor şi Cluj. Totul după ce un autotren şi remorca acestuia au luat foc. Mai multe echipaje de pompieri din ambele judeţe au intervenit pentru stingerea focului.

imagini: Cosmin Rusu

Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost dat în jurul orei 16:25. "La faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipajele staţiei de Pompieri Aleşd, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o Ambulanţă de TIP B2 (paramedici). De asemenea, acţionează la faţa locului şi două autospeciale de stingere a incendiilor de la ISU Cluj", a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, pentru eBihoreanul.

Acestora li s-au adăugat pompierii voluntari din Bulz.

La sosirea echipelor de intervenţie la locul indicat, flăcările cuprinseseră atât cabina, cât şi remorca în care era transportat material lemnos.

Martorii bănuiesc că incendiul a fost provocat de o defecţiune tehnică. Traficul a fost blocat temporar, dar, din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri uimitoare după 50 de ani: Familia lui Ted Bundy face publice ultimele scrieri ale criminalului în...
Digi FM
Claudia Iosif, fosta iubită a lui Dorian Popa, surprinsă alături de Andrew Tate. Milionarul a fost arestat...
Pro FM
Joe Alwyn rupe tăcerea și vorbește despre despărțirea de Taylor Swift: Finalul relației a fost greu de navigat
Film Now
Fiul Juliei Roberts a împlinit 17 ani. Fotografia plină de duioșie, postată de actriță. Henry avea doar...
Adevarul
Surprize de infarct pentru români în drum spre Grecia. „Capcanele”, reactivate după 3 ani: „Aveți grijă să...
Newsweek
Cum să cureți cuptorul de grăsime, fără chimicale? Metodele eficiente care te costă doar câțiva lei
Digi FM
Ce vrea să studieze fiica lui Irinel Columbeanu. Adolescenta de 16 ani nu vrea să facă facultatea în SUA...
Digi World
O nouă iluzie optică face furori pe rețelele sociale. Spune-mi ce vezi în poză ca să-ți spun ce personalitate...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Dakota Johnson, accident vestimentar la „Jimmy Kimmel Live”: Rochia mea…pur și simplu s-a desprins
UTV
Patru medalii de aur si una de argint pentru elevii Romaniei la Olimpiada Asiatica de Fizica din Malaezia