Zeci de postaşi din Oradea au protestat în curtea instituţiei

Data publicării:
PROTEST POSTAS-001 000000

Ei susţin că salariile sunt mici, iar orele suplimentare nu le sunt plătite. Angajaţii Poştei spun că sunt prea puţini şI nu îşi pot lua concedii. Protestatarii spun că vor continua pichetările sediilor din ţară ale instituţiei până când vor fi ascultaţi.

"Suntem în situaţia de a face noi munca celor care au plecat şi nu ne putem satisface nici concediile de odihnă şi nici concediul medical."

"Eu cel puţin nu am fost de 6 ani în concediu de odihnă."

"Nu ne dă uniforme, nu avem salarii, dacă eu cu 42 de ani lucrarţi şi am un salariu de 1200 de lei."

Angela Feier, liderul de sindicat al Poştei Bihor: "Până în prezent nu avem niciun răspuns, deşi a avut loc o întâlnire între o comisie din partea SLPR şi a conducerii. Dar la toate revendicările noastre nu avem nici o soluţie."

Poştaşii au trimis un manifest conducerii de la Bucureşti, de unde li s-a transmis că vor fi chemaţi la negocieri.

reporter: Nicoleta Farcaş
operatori: Robert Rezmuves, Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri