Polițiștii susțin că mașina avea viteză, iar din această cauză șoferul nu a observat sensul giratoriu. Mașina a intrat în plin în această amenajare rutieră, după care a fost aruncată pe contrasens, acolo unde s-a rostogolit de mai multe ori. Mașina a fost grav avariată, iar pasagerii sunt în stare de șoc.
Polițiștii sunt siguri că șoferul nu era atent. ”A avut preocupări de natură să îi distragă atenția și nu a observat sensul giratoriu. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a două persoane”, afirmă Ovidiu Contean, de la Poliția Rutieră Timiș.
Imediat după accident, un martor ocular a fost cel care a sunat la 112: ”Erau patru persoane lângă mașină care erau reticente la a suna la 112”. - Deci nu au sunat la 112? ”Nu, și nici nu doreau asta”.
Până la sosirea ambulanțelor, șoferul și pasagerul de pe scaunul din dreapta au fugit de la locul accidentului! Polițiștii au stabilit că mașina cu numere de Franța a fost cumpărată recent de un bărbat din Caraș-Severin, dar acum trebuie să stabilească cine era la volan atunci când s-a produs accidentul.
UPDATE. Lovitură de teatru - șoferul mașinii era chiar unul dintre așa-zișii autostopiști. Avea motive serioase să ascundă că era la volan!
După trei ore, polițiștii de la Rutieră au elucidat modul în care s-a produs accidentul, după ce l-au identificat pe șoferul vinovat de cascadoria cu mașina din sensul giratoriu. Bărbatul mințise pentru a scăpa de ”mâna legii”.
Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, nu are permis de conducere și era sub influența alcoolului. În mașină, alături de el, se mai aflau trei persoane, doi bărbați și o femeie, toți prieteni din localitatea Oțelu Roșu.
Imediat după accident, toate cele patru persoane au fugit. După cinci minute, la mașină s-au reîntors doar șoferul și pasagera de pe scaunul din dreapta, ambii susținând că sunt verișori și că erau doar pasageri, cu câteva minute înainte de accident fiind luați la autostop. Ambii au fost transportați la spital, acolo unde polițiștii și-au dat seama de minciună, pentru că în torpedoul mașinii au găsit mai multe analize medicale pe numele soției bărbatului care susținea că ajunsese în mașină după ce făcuse autostopul.
Bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru fugă de la locul accidentului, conducerea mașinii sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Reporter: Gerhald Ernst Operator: George Ștefăniță Editor web: Călin Țenche
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.