Cinci școli din judeţul Arad, modernizate pe bani europeni

Data publicării:
scoli prima

Aceasta este una dintre sălile de la etaj, grav afectată din cauza acoperişului deteriorat. Igrasie, mucegai, după cum vedeţi orele nu se pot desfăşura în astfel de condiţii. Iar şcoala din Ghioroc nu este singura cu probleme. Şi unitatea de învăţământ din satul Galşa, comuna Şiria, are nevoie urgent de reparaţii. Bugetul primăriilor nu ar fi putut suporta niciodată costurile de reabilitare, acoperite acum cu fonduri europene.

”Bugetele, de obicei, la comune sunt foarte mici, veniturile proprii sunt foarte mici şi aceste fonduri sunt binevenite”, spune Valentin Bot, primarul comunei Şiria.

”Reabilitarea va duce un acoperiş nou, la reabilitarea tavanelor care bineînţeles nu vor mai permite scurgerea de apă în clasă, şi bineînţeles exteriorul şcolii aşa cum vedeţi va avea o imagine nouă”, adaugă și Emilia Sălăgean, directorul Liceului Tehnologic "Vasile Juncu" Miniş.

Aproximativ 3 milioane de lei vor fi investiţi în cele cinci şcoli din judeţul Arad.

”Noi facem plata la factură, deci nu este o presiune financiară pentru bugetul local, şi termenul de plată este undeva între 10 zile şi două săptămâni. Uneori chiar şi mai repede”, ne-a declarat Sorin Maxim, directorul general ADR Vest.

”Judeţul Arad este fruntaş, dacă putem spune aşa, în regiune pentru că din 34 de proiecte acceptate ca eligibile, 12 aparţin judeţului Arad”, susține Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

În a doua etapă a proiectului, derulat prin intermendiul ADR Vest, alte șapte şcoli din judeţ vor fi modernizate. 35 de milioane de lei vor fi cheltuiţi. Suma include terminarea noii unităţi de învăţământ şi a campusului şcolar de la Nădlac.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...