FOTO. Profesorii Universității Politehnice din Timișoara oferă meditații la Matematică, în premieră, cu sala plină

Data publicării:
meditatii prima

La meditaţiile gratuite de astăzi participă aproximativ 200 de elevi de clasa a XII-a. Ei au început, de la ora 10, pregătirea la Matematică cu profesorii de la Univesitatea Politehnica. Sesiunea durează până la ora 13.

Cursurile suplimentare se vor ţine în fiecare sfâşit de săptămână, până la finele lunii mai. Prezenţa crescută e o premieră, în condiţiile în care, şi anii trecuţi, atât universităţile, cât şi liceele organizau astfel de cursuri, dar elevii nu erau înteresaţi: dascălii făceau pregătire cu mai puţin de zece elevi.

meditatii 1
meditatii 1


Elevii pot învăţa suplimentar la toate materiile de la Bacalaureat, începând cu luna mai şi cu profesorii de la Universitatea de Vest. Tinerii vor fi instruiţi inclusiv pentru sesiunea din toamnă a examenului la Limba și literatura română, Matematică, Informatică, Fizică, Chimie, Logică.

În Timiş, anul acesta, la simularea examenului de Bacalaureat, puțini dintre elevi au luat note de trecere.

reporter: Sorina Covlea
operator: Dan Șoșdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
Paula Seling, mesaj de ziua fetiței pe care a adoptat-o acum 9 ani: "Mă uit la tine și învăț ce înseamnă...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Raluka, adevărul despre relația cu iubitul cu 20 de ani mai mare: „E singurul care m-a liniștit. Mi-a arătat...
Film Now
George Clooney își amintește "audiția teribilă" pentru Francis Ford Coppola: "A crezut că eram beat, dar nu...
Adevarul
Alcool, țigări și maneliști la un bal pentru liceeni: „Nici nu a început primul vers că deja a primit bani...
Newsweek
Care pensionari cu grupe au câștigat pensii mărite în instanță? De ce Casa de Pensii nu le-a dat banii în plus
Digi FM
Sarah Ferguson i-ar fi cerut un loc de muncă lui Jeffrey Epstein. "Am nevoie disperată de bani”, arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Statinele nu provoacă majoritatea efectelor secundare care le sunt atribuite, arată un studiu amplu făcut pe...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Kate Hudson, despre viața cu părinții Goldie Hawn și Kurt Russell. Dezvăluiri surprinzătoare ale actriței...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online