Mansardă în flăcări, la Timișoara

Data publicării:
incendiu

Mobilizare masivă a pompierilor din Timișoara, după ce un incendiu care putea avea urmări grave a izbucnit, ieri, la mansarda unui bloc. Intervenția a fost extrem de dificilă pentru pompieri, iar oamenii care locuiesc în zonă le-au sărit în ajutor şi au mutat mai multe maşini parcate pe marginea şoselei, ca să facă loc autospecialelor. Peste 50 de persoane din blocul în care a izbucnit incendiul au fugit din calea flăcărilor. Nimeni nu a fost rănit, însă patru apartamente s-au făcut scrum.

Alarma a dat-o, aseară, o tânără de la etajul patru al blocului din Calea Girocului în care a izbucnit focul. În scurt timp, locatarii, speriaţi de flăcările uriaşe, au ieşit singuri din imobilul al cărei mansarde ardea. Unii dintre ei au apucat să își ia doar haina pe ei.

"Repede că nu am, nu am avut timp nici nu știu dacă am închis ușa habar nu am. Da, ne striga să ieșim afară, ne-a cerut patent să închidă curentul și gazele. V-ați speriat? Da, cum să nu și acuma tremur nu mai pot, mi-am lăsat și actele în casă și tot. Văd că v-ați luat doar haina. Atât, atât uitați."

Zeci de pompieri s-au mobilizat în zonă. Au reuşit cu greu să ajungă cu autospecialele la blocul care ardea.

"Pompierii intervin cu 7 autospeciale, dar și cu o autoscară care poate ajunge la o înâlțime de 42 de metri. În momentul în care salvatorii au ajuns la locul izbucnirii incendiului, mansarda ardea pe o suprafață de aproximativ 450 de metri pătrați", Mihai Vălușescu - jurnalist Digi24.

"A fost o intervenție dificilă, deoarece accesul autospecialelor a fost îngreunat de mașinile parcate pe marginea străzilor, iar străzile sunt destul de înguste aici între blocuri", explică Elena Megherea - purtător de cuvânt ISU Timiș.

Flăcările au distrus complet patru apartamente ridicate la mansarda blocului şi, implicit, acoperişul imobilului. Nu toţi proprietarii vor primi depăgubiri pentru că nu au fost asiguraţi.

"M-a anunțat că am fost la spital să vin acasă că blocul cu mansarda arde și când am ajuns aici, era flacără mare", adaugă purtătorul de cuvânt ISU Timiș.

"Ne-am speriat foarte tare pentru că era foarte aproape de blocul nostru și acum știți cum e, toată lumea intră în panică."

Mansarda a fost construită în 2012, iar datele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă arată că apartamentele nu erau avizate, în caz de incendiu. Deocamdată, nu este cert nici dacă materialele folosite erau conforme.

"Cum sunt construite mansardele astea și cum cum făcute. Nu știm, dar știți foarte bine cum sunt făcute."

Focul a pornit din cauza suprasolicitării instalaţiei electrice, spun pompierii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...