Maratonul Timișoara a adunat numeroși participanți, dornici de mișcare

Data publicării:
maraton A



Maratonul Timișoara este o competiție complexă, care propune probe de maraton - 42,195 km, semimaraton - 21,0975 km, alergare 10 km, cros 5 km, Maratonul Companiilor - ştafetă de patru sau opt membri, dar și Cursa copiilor, pe o distanță de 400 m.

Primul start s-a dat în jurul orei 10, de la stadionul Dan Păltinișanu, pentru cei care au avut de alergat tura de 5 kilometri. Printre participanți s-au numărat atât amatori dornici de mișcare, cât și sportivi de performanță. Majoritatea participanților au apreciat inițiativa și consideră acest maraton un prilej de a face mișcare, benefică pentru sănătate.


 

Organizatorii au pregătit totul pentru toate categoriile de alergare și au împărțit medalii primilor care au trecut linia de finiș. Conform organizatorilor, acest maraton are priză atât la publicul timișorean, dar și la participanți care vin din alte orașe sau chiar din străinătate.

Reporter: Ioana Sapianu
Operator: Viorel Jiva
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...