Pericol pe şine: deraierea de zilele trecute scoate la iveală probleme grave - oricând poate avea loc un dezastru

Data publicării:
pericol prima

Linia de cale ferată industrială, pe care se fac săptămânal zeci de transporturi, este improprie transportului, iar pe multe porţiuni traversele ce ar trebui să susţină şinele, sunt distruse. De-a lungul timpului, autorităţile din Timişoara au făcut numeroase sesizări, însă problema persistă de câţiva zeci de ani.

”Linia asta nu a mai fost întreţinută de pe timpul lui Ceauşescu. Uitaţi în ce hal de putreziciune este traversa!”, a afirmat Ioan Sorincău, primarul din Moşniţa Nouă.

 

Linia de cale ferată ce traversează atât localitatea Moşniţa Nouă, cât şi o parte din Timişoara a devenit privată din anul 2000. Edilii din ambele localităţi spun că, în repetate rânduri, i-au cerut proprietarului să repare şinele, dar fără succes.

Conform autorităţilor, în 14 ani, singura porţiune reparată este trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în Timişoara. Adică, vorbim de o porţiune de aproximativ 10 metri. Pe restul distanţei, infrastructura căii ferate nu a mai fost îmbunătăţită. Situaţia este foarte gravă, mai ales că garniturile care trec pe acolo sunt pline cu combustibil, iar o altă rută alternativă nu există.

 

”Funcţionarea ei este esenţială, atât firmele, cât şi noi am făcut toate demersurile necesare pentru ca proprietarul să fie obligat ca această linie să fie întreţinută în mod corespunzător”, spune Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.

După ce parcurg aproximativ 10 km, vagoanele ajung la platforma industrială din oraş. Pe tot traseul nu au voie să depăşească o viteză de maximum 5 km pe oră, iar în orice moment, se poate întâmpla o tragedie.

Posibilitatea unei tragedii este confirmată şi de proprietar. Acesta susţine, însă, că cineva îl sabotează şi că şinele sunt distruse intenţionat. L-am întrebat pe Ştefan Movilă, proprietarul liniei de cale ferată: Cine credeţi că vrea să vă facă rău? ”Oamenii răi, că oamenii buni fac lucruri bune. Nu au scrupule cei pe care îi folosesc oamenii aceştia şi sunt inconştienţi, că deraierea unui tren încărcat poate provoca o catastrofă, să omoare oamenii”.

 

Puţin a lipsit ca o astfel de catastrofă să se petreacă săptămâna trecută, când patru vagoane au sărit de pe şine şi altul s-a răsturnat. Fiecare era plin cu câte 50 de tone de combustibil. ”Putea să pice pe răsuflătoarea care asigură evacuarea eventualului gaz scăpat din conducta de mare presiune, a Transgazului. Prin deplasarea în jos putea să spargă conducta şi atunci chiar că am fi avut un dezastru în zonă”, spunea Ioan Sorincău, primarul comunei Moşniţa Nouă.

Autoritatea Feroviară Română reglementează modul în care liniile de cale ferată sunt folosite. În urmă cu şase luni, instituţia stabilea că proprietarul are obligaţia să facă toate lucrările de infrastructură necesare. Contactaţi de reporterii Digi24 Timişoara, reprezentaţii Autorităţii nu au oferit nicio explicaţie.

reporter: Adina Iriza
operator: Mihai Pop / George Ştefăniţă
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Motivul din spatele deciziei radicale pe care Kelly Clarkson a luat-o la 6 luni de la moartea fostului ei...
Film Now
Channing Tatum, imagine de pe patul de spital. Starul din „Magic Mike”, supus unei intervenții chirurgicale
Adevarul
Rezerviști inapți, mobilizați anul trecut. Cum a fost modificată legislația
Newsweek
Pensie mai mică după recalculare. Un pensionar rămâne fără 1.000 lei pe an. Specialiștii explică de ce
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Cum reușește Jane Seymour să se mențină în formă la aproape 75 de ani: „Nu țin diete stricte, sunt...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă