Sari la conținut

Planuri de emigrare, încă din liceu. Tinerii vor să studieze la universități din străinătate

Deși este abia în clasa a X-a, Paula Gherghinescu știe că vrea să plece în Marea Britanie, la Universitatea Oxford, și să se specializeze în astrofizică. A luat medalia de bronz la Olimpiada Națională de Astronomie, însă premiul este doar pentru satisfacția proprie. În România, eleva nu are cum să studieze domeniul care o pasionează: ”Am descoperit că îmi place fizica și prin fizică am descoperit astronomia. Aici nu avem nici resurse și nici departament specializat. Numai pe fizică există, dar pe ce vreau eu nu este aici. Și dacă rămâi la facultate aici, o să primești ocazia să pleci în străinătate și tot nu rămâi aici”.

Chiar dacă își aleg un domeniu pentru care există specializări în universitățile românești, mulți dintre elevi susțin că problemele apar în momentul în care vor un loc de muncă: ”Alegi o facultate mai întâi, nu reușești, dai la alta și te trezești că ești vânzător la un magazin pentru că nu ai ales ce trebuie. Aici, mai nou, e pe pile. Dacă ai note bune, te bagă în față, dacă ai ochi frumoși te bagă în față”, ”Au terminat o facultate foarte bună și nu lucrează în domeniul în care au studiat, sau au o slujbă care este prea jos pe lângă facultatea pe care au terinat-o. Cred că și sistemul e de vină, prea multă teorie, prea puțină practică”.

Asta nu se întâmplă însă în Danemarca, unde a studiat și Remus Rădvan. După un an de cursuri în domeniul managementului financiar, prin programul Erasmus, tânărul a ajuns la concluzia că avantajele sunt numerose: ”Diferența a fost destul de mare. Nu aveam cursuri și seminarii ca aici, pur și simplu se urcau pe o platforma electronică materialele. Îmi plăcea foarte mult modul profesorilor de a-ți preda, în cel mai simplu mod posibil, dacă nu știai, te simțeai ultimul om. Îți predau foarte simplu și profesorii erau prietenii tăi. Foarte multe activități de grup, lucrul de grup era foarte bine subliniat”.

Elevii care au participat la schimbul de experiență au mai aflat și ce implică procesul de aplicare la o facultate straină, cum funcționează sistemul de învățământ, dar și ce costuri și posibilități de finanțare există pentru studenții străini în diverse state din Europa.

reporter: Raluca Popa
operator: Adrian Hrișcu
editor web: Călin Țenche

Etichete: studenti , facultati , Liceul Grigore Moisil , schimb de experienta

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale