Șantierul lotului I al Autostrăzii Nădlac - Arad: constructor nou, probleme vechi

Data publicării:
conducte prima

”Ceea ce vedem aici este o legătură la fosta antenă de irigaţii numărul 68 şi la conducta principală CP 1 care este în zona aceea”. La cum arată planurile constructorilor ce lucrează la viitoarea autostradă, agricultorii ce au culturi în apropierea comunei Peregu Mare din județul Arad nu îşi vor iriga terenurile decât cu apă de ploaie.

Din anii '60 şi până în 2011 apa a ajuns la culturile fermierilor prin această conductă de beton. Ea urma să fie înlocuită cu o conductă modernă, din fibră de sticlă, numai că aceasta nu a mai fost racordată la sistem.

Fostul costructor al lotului I al Autostrăzii Nădlac Arad a abandonat lucrarea la finalul anului 2012. Anul acesta, în aprilie, şantierul a fost preluat de o altă firmă care nu a venit cu soluţii la problema agricultorilor.

- Vă nemulţumeşte faptul că nu puteţi primi apă acolo? ”Da, normal că mă nemulţumeşte, pentru că am făcut deja investiţie, am revizuit toţi hidranţii şi inclusiv conductele de azbociment, unde au fost sparte, le-am înlocuit, şi vanele de metal şi nu ne putem folosi de ele”, precizează Valeriu Țigu, fermier.

Când a deschis şantierul lotului I al autostrăzii Nădlac - Arad, compania de drumuri le-a promis agricultorilor că vor putea să îşi folosească din nou instalaţiile după șase luni. Au trecut aproape trei ani de atunci.

”Campania de irigaţii se încheie în general la 30 septembrie. Deci dacă până atunci nu reuşim să folosim amenajarea avem de gând să dăm în instanţă CNADR-ul”, afirmă Dan Târjoianu, director al Organizației utilizatorilor de apă de irigat Peregu Mare.

”Există şanse ca în vara asta să curgă apă prin aceste conducte? Mai la sfărşitul verii. 10.22 - 10.40 Noi am refăcut proiectul, proiectul este aprobat, suntem în curs de semnare a constractului cu firma de specialitate care va executa lucrările, eu sper ca în decurs de o săptămână, cel mult 10 zile, firma care va fi alocată pentru aceste lucrări să înceapă lucrările”, precizează Adrian Adler, reprezentant al costructorului autostradă.

Autostrada Nădlac - Arad ar fi trebuit să fie dată în folosinţă în aprilie 2013, însă, din cauza problemelor cu constructorii, termenul a fost depăşit cu mult. În prezent doar pe lotul I se lucrează în timp ce lotul doi aşteaptă încă desemnarea unei firme care să preia şantierul.

reporter: Dan Codre
operator: Cristian Kovacs
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”