„Ne-au umilit. Să nu ajungeţi niciodată în situaţia asta!”. Dramele ascunse ale românilor, când Ceaușescu se lăuda că a plătit datoria externă
Exact în urmă cu 30 de ani, în aprilie 1989, România îşi achita până la ultimul ban datoria externă de 12 miliarde de dolari. Astăzi, ar însemna 31,4 miliarde de dolari. Pentru ca statul să aibă toţi acei bani, românii au îndurat lipsuri cumplite. Alimentele, energia electrică şi apa caldă au fost raţionalizate.
De-a lungul lunii aprilie 1989, ziarul Scânteia, oficiosul Partidul Comunist Român, partidul unic, a publicat o serie de articole prin care a acreditat ideea că orice împrumut extern înseamnă pierderea independenţei şi a suveranităţii. Era doar una din publicaţiile care lăudau aşa-numita „conducere înţeleaptă a tovarăşului Nicolae Ceauşescu”.
Abordarea însemna o schimbare cu 180 de grade faţă de cea din anii '70 când regimul Ceauşescu a negociat cu FMI şi Banca Mondială credite externe ieftine, apoi alte credite occidentale potrivit „politicii externe a PCR privind dezvoltarea cu toate statele indiferent de sistemele lor politice”.
Industria RSR a fost ridicată cu bani occidentali
Contrar propagandei interne, construcţiile emblematice ale socialismului - de la uzine, modernizări de porturi şi şosele la centrala nucleară de la Cernavodă - s-au făcut cu bani occidentali şi spionaj industrial, mai ales după 1968, când Vestul a vrut să vadă în Nicolae Ceauşescu un opozant al Moscovei. Dar la începutul anilor '80, economia socialistă supracentralizată a dat măsura dezastrului.
Elena Tănase, jurnalist Digi24: În ciuda revoluţiei tehnico-ştiinţice, promovate de regim, utilajele s-au învechit, lipsa profitului şi a pieţei libere a blocat fluxurile comerciale, iar incompetenţa la vârf a adus România în 1981-1982 în pragul incapacităţii de plată. Scadenţele pe termen scurt, mediu şi lung s-au suprapus fiindcă fuseseră programate greşit. Oficialii nu putut plăti o serie de furnizori externi, atrăgând penalizări. Enervat, Nicolae Ceauşescu a găsit explicaţia: orice împrumut înseamnă pierderea independenţei şi suveranităţii. A ordonat plata în totalitate şi în avans a datoriei externe de circa 12 miliarde de dolari, echivalentul a 31,4 miliarde de dolari astăzi.
Decizia de plată anticipată şi în totalitate a împrumuturilor externe a provocat o adevărată ruptură în economie. În iunie-iulie 1982, în criză de valută, Comitetul Executiv al PCR începe aşa-numita raţionalizare a energiei electrice la consumatorii casnici şi reducerea la limită a iluminatului stradal. Au urmat restricţii în lanţ.
Datoria externă, plătită cu vieți omenești
Cristian Săndulescu, medic: Era o perioadă când eu trebuia să învăţ pentru facultate. Aveam lampă cu gaz, se găsea gaz şi cu lampa de gaz învăţam la gaz. Cu curentul te mai descurcai, dar era în plină iarnă, numai anumite ore cu căldură. Și apa caldă era cu program. 2-3 ore dimineaţa şi 2-3 ore seara. Totul era limitat.
Corneliu Coman, fost ofiţer: Ne încălzeam în bucătărie de la aragaz, nu era lumină, programul la televizor era de 2 ore. Mergeam la teatru, dar era foarte frig, la Filarmonică nu avea rost să te duci, că de frig, nu mergea arcuşul pe vioară.
Rodica Rolea, funcționară: Sora mea avea sobă cu lemne, era naşpa cu căldura pe timpuri. Nu ne dădea căldură de la Radet, nu ştiu ce se întâmpla atunci, dar avea o sobă pe hol, stăteam la etajul 3 şi de jos căram lemne, ziceam: „Uite, parcă suntem la ţară!”. Căram lemne cu o frânghie sus.
Zinovia Busuioc, profesoară de franceză: Puneam buteliile la rând, înainte de a avea gaz, cred că pe un km de butelii, dacă nu mai mult. Şi aşteptam câte două zile. La telefoane ca să instalaleze Romtelecom, am aşteptat 5 ani. Şi acuma te roagă. Când a fost băiatul în Armată, nu vă spun, prin nişte foste eleve am reuşit să fac rost de câteva tablete de glucoză, mă duceam cu ele... ce să zic, foarte greu, ne-au umilit, ne-au umilit într-un hal fără de hal, dvs. să nu ajungeţi niciodată în situaţia asta.
Pe măsură ce miliardele de dolari erau plătite în avans, apăreau şi penalizările de plată anticipată. Oficialii comunişti au obţinut totuşi renegocierea dobânzilor. Pentru scăderea a 2-3 procente, calendarele de rambursare erau extrem de stricte. Românii resimţeau din ce în ce mai acut „economiile”. Mai ales că nevoia de valută pentru plata datoriei externe a limitat drastic importurile. Urmarea a fost că lipsa de tehnologie a micşorat competitivitatea industriei, care livra produse proaste.
Comuniştii au exportat atunci masiv alimente. În timpul celui de-al doilea război mondial, românii nu cumpărau alimente pe cartelă. În anii 80, da.
Dondre Nicolae, contabil: Cea mai mare nenorocire, necaz al comunismului a fost introducerea cartelei - jumătate de pâine. Pâinea nu avea un kg, cu 300 g nu puteai trăi.
Rodica Rolea, funcționară: Ne trezeam la 3 dimineaţa pentru lapte, pentru iaurt, erau bune, stăteam la cozi, ne dădeau raţia, un pui, un tacâm, 2 pâini, 3 borcănele de iaurt, stăteam la cozi.
Statul comunist controla toate resursele
Nici măcar la ţară penuria de alimente din comerţul de stat nu putea fi compensată de legumele, ouăle sau carnea din gospodările rămase multe prea mici din cauza naţionalizării. Ţăranii dădeau cote la stat. Animalele nu puteau fi sacrificate fără aprobare. Obţinerea unei bucăţi de carne din propria ogradă devenea un gest ilegal.
Iulică Badea, locuitori din Pleşoi, jud. Dolj: Tata şi cu cineva de aici a tăiat un viţel. Şi pe ăla l-au arestat, dar pe tata, că era bătrân, i-au dat 2 ani cu suspendare.
Anii '80 | Românii înfruntă o inflaţie galopantă
Penuria a provocat alt monstru: inflaţia. Oamenii aveau bani, dar nu aveau ce cumpăra. Informat asupra situaţiei, Nicolae Ceauşescu a tras concluzia că ţăranii sunt vinovaţi:
Adrian Vasilescu - director de strategie al BNR: În ultimii ani, Ceauşescu a avut informaţii exacte că România suportă o inflaţie galopantă. Asta îl înnebunea, economiştii i-au explicat, el nu pricepea: Dom'ne, în România, preţurile le stabilesc eu. La nivelul CC a fost o analiză economică. Ceauşescu l-a admonestat pe preşedintele Comitetului de Stat pentru Planificare şi i-a spus: după ce că eu vă fac planul, voi nu sunteţi în stare să îl urmăriţi?! Cei de la Comitetul Planificării lucrau nopţi să iasă corelaţiile economice. A pus el şi mercurial, golind pieţele, şi atunci ţăranii nu au mai venit în pieţe. Sau era la Adunaţii Copăceni, în curţile ţăranilor, cozi de Dacii, nu se mai vindea în pieţe.
Lipseau şi medicamentele, produse banale de larg consum, de la şerveţele la detergent, săpun sau spirt. Benzina se vindea şi ea pe cartelă, numai 20 de litri pe lună, iar şoferii amatori circulau alternativ, în funcţie de numărul par sau impar cu care se termina plăcuţa de înmatriculare.
Toate aceste umiliţe aveau loc pe fondul nelipsit al mesajelor de propagandă. Acestea ocupau de altfel majoritatea celor 120 de minute ale programului televiziunii publice, unicul post care emitea de pe teritoriul naţional.
Pe lângă disconfortul permanent şi periclitarea sănătăţii publice, penuria însemna practic ocuparea completă a timpului, inversarea ierarhiilor sociale fireşti şi otrăvirea comportamentelor sociale. Simplul act de a-ţi hrăni familia lua enorm de mult timp şi putea implica minciuni, furturi şi gesturi ilegale. Penuria din anii '80 a avut de fapt costuri morale şi politice incalculabile.
Sistemul represiv | Obedienţă & privilegii
Exista însă o pătură subţire de privilegiaţi care nu se confruntau toate acestea. Nomenclatura, adică liderii comunişti de la centru şi din judeţe, şi aparatul represiv. Privilegiile mergeau de la case de protocol, alimentaţie din reţele închise până la vacanţe în străinătate şi acces la conturile în valută ale ţării.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
