Legăturile Regelui Mihai cu dinastia Romanovilor

Data actualizării: Data publicării:
romanovi

O mare familie, cât un continent întreg. Aşa arată arborele genealogic al regelui Mihai. Prin venele Casei Regale a României, înrudită cu împăraţii dinastiilor imperiale de Hohenzollern şi Habsburg, curge şi sângele ţarilor Rusiei, graţie reginei Maria.

La un moment dat, cele două familii au ajuns atât de apropiate prin interesele dinastice şi mai ales cele strategice ale Rusiei şi României, încât s-a discutat despre o căsătorie între viitorul rege Carol al II-lea şi Marea Ducesă Olga, una dintre fetele ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea.

Primele contacte dintre Romanovi şi Casa Regală a României au avut loc după ce Carol I a devenit Principele României. Ele s-au dovedit cruciale în timpul Războului de Independenţă din 1877-1878. Obiectivul primordial, independenţa, a adus după ea şi un nou statut pentru România, pe baza căruia Carol I a devenit rege în 1881.

Un mare pas a fost căsătoria prinţului moştenitor Ferdinand cu prinţesa Maria de Edinburgh. Numele în sine poate nu spune mult astăzi, dar în jocul alianţelor dinastice, Maria avea atuuri considerabile. Era nepoata Victoriei, regină a Marii Britanii şi împărăteasă a Indiei, cel mai influent monarh de pe glob. Prin mama sa, Maria era şi nepoată a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Mariajul lui Ferdinand cu Maria propulsa astfel familia regală a României într-un club extrem de select.
Maria a păstrat mereu o relaţie cu rudele ei britanice şi ruseşti. În pragul Primului Război Mondial, graţie ei, dar şi înţelepciunii bătrânului rege Carol I, se ajunsese foarte aproape de o nouă alianţă dinastică.
În martie 1914, Ferdinand călătoreşte la Sankt Petersburg unde discută cu ţarul Nicolae al II-lea despre apropierea dintre Rusia şi România, dar şi de o eventuală căsătorie a fiului său, prinţul Carol, cu marea ducesă Olga a Rusiei, una dintre fetele ţarului. Acelaşi subiect a fost pe tapet şi în luna iunie, când imensul iaht „Standard” al familiei imperiale a Rusiei acosta la Constanţa. Era momentul de glorie al lui Carol I, după 48 de ani de domnie.

Pentru o zi, esplanada de la Constanţa şi perla oraşului, Cazinoul, au fost scena unor evenimente memorabile. Regele Carol purta uniforma şi bastonul de feldmareşal rus primit de la ţar cu câţiva ani înainte. Colonada Cazinoului a devenit loja din care au asistat la paradă regina Elisabeta a României, ţarina Alexandra a Rusiei, viitoarea regină Maria a României şi cele patru mari ducese, fiicele ţarului, împreună cu fratele lor ţareviciul Aleksei. Rămâne emblematică o fotografie cu regele Carol I, ţarul Nicolae al II-lea şi viitorul rege Ferdinand, realizată pe terasa de la Cuibul Reginei, reşedinţa reginei Elisabeta din portul Constanţa. Dar şi imaginea cu cele două familii, regală şi imperială, reunite pe puntea de onoare a iahtului ţarist. În ciuda strălucirii, proiectul alianţei matrimoniale dintre Hohenzollernii români şi Romanovi nu s-a materializat.

Maria însă a păstrat aceleaşi relaţii calde cu vărul ei rus Nicolae al II-lea şi cu celălalt văr britanic, regele George al V-lea. Ambele legături au contat enorm în Primul Război Mondial. După ce Maria a devenit regină, alături de Ferdinand, iar România a intrat în război, familia regală, Guvernul şi Parlamentul s-au refugiat la Iaşi. În septembrie 1916, Maria i-a scris disperată vărului Nicky de la Petersburg.

„Trimite-ne ajutorul de care avem nevoie imediat. Ne găsim în faţa unor forţe militare mult mai mari decât ne-am fi aşteptat noi în urma promisiunilor care ni s-au făcut. Numai tu poţi să ne ajuţi şi trebuie să ne ajuţi, Nicky!”, scria Maria.

În 1917, în Rusia izbucnea revoluţia bolşevică, iar în 1918 vărul Nicky, ultimul ţar al Rusiei, ţarina, ţareviciul şi cele patru mari ducese erau asasinaţi din ordinul lui Lenin. Vestea a şocat Europa. Maria a trebuit să treacă rapid peste moment pentru că avea o misiune extrem de importantă. Când premierul Brătianu pierdea teren la negocierile de pace, regina a pornit într-un extrarodinar turneu diplomatic. Primită triumfal la Paris şi Londra, Mariei i se datorează enorm din recunoaşterea României Mari.

Citiți și: 

Legăturile regelui Mihai cu Casa de Habsburg

Casa regală a Greciei, sprijin pentru Regele Mihai

Înrudiri cu familii regale europene. Principesa Maria a României, regină a Iugoslaviei

România și Spania, o relație specială între veri primari de sânge regal

Londra şi Bucureşti, coroane înrudite. Legăturile de sânge dintre Casa Regală a României și cea a Marii Britanii

Legături de sânge albastru. Case regale înrudite cu Regele Mihai și Regina Ana

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri