NĂSCUT ÎN ROMÂNIA. Vaccinurile, dilema părinților

Data publicării:
vaccin mediafax-9

Specialiştii atrag, însă, atenţia că în lipsa imunizării copiii riscă să-şi piardă viaţa din cauza unor maladii care puteau fi prevenite. 

Virgil Tencovici este dependent de două cârje, se deplasează cu greu prin apartamentul său din Bucureşti. El este una din victimele unei boli care a făcut ravagii în lume şi în România în anii '50. Poliomielita. „Eu sunt născut în 1953 și în 1957 a fost o epidemie, locuiam în București și maică-mea, ca să mă protejeze m-a dus la țară. Și, din tot satul ăla, am fost singurul care m-am îmbolnăvit”, povestește el.

La debutul bolii a fost paralizat de la gât în jos, iar până în clasa a şaptea a stat numai prin spitale şi sanatorii, la recuperare. Încet, încet a început să-şi revină, dar niciodată nu a mai putut să stea, fără sprijin, pe propriile picioare. Odată cu introducerea vaccinării anti poliomielită, boala a dispărut.

La fel s-a întâmplat şi cu difteria. În România se îmbolnăveau 117 persoane dintr-o mie. După introducerea, în 1960, a vaccinării s-a înregistrat o scădere dramatică a incidenţei bolii, iar din anul 1989 şi până în prezent nu a mai fost confirmat nici măcar un caz de difterie în ţara noastră. Însă, paradoxal, tocmai aceste rezultate îi îndepărtează pe unii români de vaccinuri. Tema de boală nu mai există şi astfel ratele de vaccinare la nivelul întregii ţări au scăzut chiar şi cu 15, 20 %. Cu alte cuvinte, doi copii din 10 rămân nevaccinaţi.

Mai mult, s-a dezvoltat un curent anti-vaccinare. Internetul este plin de sfaturi împotriva imunizării şi de teorii ale conspiraţiei care îngrijorează părinţii. Este şi cazul familiei Capsali. Miriam are doar două luni şi e copilul cel mic dintre cei opt ai familiei. La naştere, părinţii au refuzat atât vaccinul antituberculoză, cât şi pe cel împotriva hepatitei. Ambele se fac în primele zile de viaţă.

Aceşti părinţi nu au încredere deloc în vaccinuri. Alţii, în autorităţi. Neîncredere care a fost accentuată de problemele apărute anul trecut, cu vaccinul antigripal. Aproape 400.000 de doze au fost distruse în 2012, pentru că serul îşi pierduse eficienţa.

Ultima problemă a fost cu vaccinul împotriva tuberculozei, care a dezvoltat reacţii adverse la peste 100 de bebeluşi.

„Fiecare dintre noi are dreptul să decidă, vrea să se vaccineze sau nu, are dreptul să decida, lasă copilul lui să se vaccineze sau nu, dar în același timp trebuie să știe care sunt riscurile”, spune Raed Arafat.

Acum, un alt vaccin va fi introdus în schema naţională - cel anti-pneumococic, care previne îmbolnăvirea copiilor de pneumonie, otită sau meningită. Primele imunizări se vor face din toamnă, la nou-născuţi.

„Până în acest moment, 35 de milioane de copii au beneficiat de această vaccinare. Ar trebui să-i liniştim pe sceptici. Medicina înseamnă în primul rând a face bine şi nu a face rău. În al doilea rând, dacă ne referim la copii, a le preveni bolile care pot să le ameninţe viaţa sau pot să-i determine a dezvolta nişte sechele. Cu alte cuvinte, trebuie să ne ocupăm de generația care va veni”, explică medicul Doina Pleșca.

Poliomilita, diferia, tenatosul, variola sau hepatita B. Unele boli au fost eradicate. Altele, în lipsa vacinurilor, îşi fac din nou simţită prezenţa. E ceea ce se întâmplă cu rubeola şi rujeola. Din 2010, în lipsa imunizării, aceste boli au cuprins din nou toată Europa.

În România, 10 din 1.000 de bebeluşi mor imediat după naştere. Un procent dublu faţă de cel din ţările din Uniunea Europeană. Multe dintre decesele nou-născuţilor ar putea fi prevenite prin vaccinare, avertizează medicii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate