RAPORT DE ȚARĂ. Amatorii de adrenalină, dar și cei care preferă echitația sunt așteptați în Ilfov

Data publicării:
ilfov cai

Cei dornici de aventură pot găsi adrenalina la mai puţin de 20 de km de Bucureşti, în comuna Cernica. Pot escalada trasee la înălţimi de un metru, iar cei mai curajoși au ocazia de a opta pentru căţărări cu un grad de dificultate ridicat.

Parcul este plin de copaci conectați între ei prin tot felul de frânghii, scări suspendate, poduri, bârne, astfel încât să asigure un grad de dificultate crescător. Pot parcurge trasee atât copiii de cinci ani, cât şi alpiniştii profesionişti. Totul se desfășoară sub atentă supraveghere.

Traseele pornesc de la înălțimi de un metru față de pământ și ajung până la aproape zece metri.

Dacă pentru primele trasee e nevoie doar de curaj, pentru trioliana de la zece metri este nevoie de experienţă.

Instructorii spun că secretul stă în echilibru.

În total sunt opt trasee care acoperă toate categoriile de vârstă. Toate traseele au tiroliană şi multă distracţie. Nu recomandăm traseele grele celor care nu stau bine cu condiţia fizică”, spune administratorul Nevila Niculescu.

Gabi practică alpinismul de la 12 ani, iar acum îi învaţă pe alţii cum să aibă parte de adrenalină în siguranţă. A străbătut trasee de-a lungul ţării: Măcin, Caraiman, Cheile Turzii, Peretele Bărbosului. A avut parte de multe peripeţii pe crestele munţilor.

Cei care vor să se bucure de o experienţă cu adevărat aristocratică, pot alege cursurile de echitaţie la hipodromul din Tâncăbeşti, la doar zece kilometri de Bucureşti. Caii sunt un exemplu de rafinament şi nobleţe desăvârşite.

Castaway este un armăsar pur sânge în vârstă de 14 ani, de culoare albă ca fulgul de nea. El este mândria hipodromului de la ultimul concurs, nu mai puţin de trei premii a reuşit să câştige. E disciplinat şi ştie să se facă admirat şi respectat.

Con Palermo, Castaway, Armageddon, Tim sau Lima sunt câteva dintre numele celor peste 40 de cai ce stau cuminţi în gradjuri şi aşteaptă să fie pregătiţi pentru următorul concurs.

La început nu este importantă călăria în sine, ci apropierea de animal, dobândirea siguranţei, spun instructorii.

Iubitorii de echitaţie pot opta atât pentru plimbări călare în interiorul hipodromului, cât şi pe câmp sau pădure.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri