RAPORT DE ȚARĂ. Cea mai mare fermă din Europa se află în Brăila

Data publicării:
insula

Insula Mare a Brăilei a fost reanimată de un proprietar privat, după ce, până în anul 2001, s-a aflat în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, care a adus-o în stare de paragină.

Deţine 2,2 procente din suprafaţa totală agricolă a României şi asigură aproximativ cinci procente din producţia totală de cereale a ţării. Este cea mai mare din Europa, poate hrăni trei milioane de oameni iar pământul de aici e lucrat cu cele mai puternice tractoare din lume şi cu utilaje prototip, folosite pentru prima oară la nivel mondial. În cei mai buni ani, producţia a urcat până la 10 tone de porumb şi 8,1 tone de grâu la hectar.

Ferma dintre cele două braţe ale Dunării este concesionată de la ADS pe timp de 20 de ani. Acum, scoate producţii record şi încheie afaceri cu firme din toată lumea. Concesionarul ei transportă cereale cu barjele, pe Dunăre, astfel că marfa ajunge să fie livrată la preţuri chiar şi de 10 ori mai mici decât dacă recolta ar fi fost transportată pe uscat.

În anul 2001, când o societate privată a preluat Insula Mare a Brăilei, producţia era de doar două tone pe hectar iar sistemul de irigaţii rămăsese o relicvă.

„A trebuit să investim foarte mult. Nu am primit niciun ajutor de la stat, deci, numai cu fonduri proprii. Am investit peste 36 de milioane de euro în acest sistem, şi în partea de infrastructură dar şi în dispozitive de administrare a apei”, spune Lucian Buzdugan, director general al Insulei Mari a Brăilei.

Astfel, din cele 55.000 de hectare administrate, peste 40.000 sunt acum irigate cu instalaţii performante ce trag apa direct din Dunăre. Iar investiţia şi-a scos toţi banii, mai ales anul trecut, când seceta a distrus aproape toate culturile din ţară.

Este cea mai mare suprafaţă irigată din România. Pentru udare se folosesc 250 de pivoţi, instalaţii al căror braţ de stropire se învârte în jurul unui ax asemenea unei limbi de ceas gigantice, care poate atinge şi 500 de metri lungime. Şi în ceea ce priveşte utilajele, investiţia a fost imensă având în vedere că doar un tractor, unicat, a ajuns undeva la 500.000 de euro. Tiger, adică tigrul, are peste 30 de metri lungime. Roţile au aproape doi metri înălţime, aşa că un singur cauciuc ajunge la 2.500 de euro. Tiger desfăşoară mai multe lucrări în acelaşi timp, este complet computerizat şi consumă doar 60 litri pe hectar lucrat.

Challenger este o altă vedetă care brăzdează câmpurile din Insula Mare a Brăilei. Micul tanc poate face aproape orice dar în tandem cu celelate utilaje alese în funcţie de tipul lucrării agricole. Pe lângă toate acestea, nu îi stă nimic în cale şi poate fi utilizat pe nămeţi sau în noroaie.

Challanger are o capacitate de 550 CP şi tracţiune pe şenile. Consumul mediu se situează undeva între șapte şi 25 de litri pe hectar, în funcţie de lucrarea agricolă pe care o execută. Challenger este folosit pentru toate activităţile, alături de celelalte utilaje.

Banii investiţi în repunerea pe linia de plutire a Insulei sunt greu de calculaţi acum. Cert este că, în 12 ani, s-a reuşit triplarea producţiei anuale: de la 100.000 la 300.000 de tone de cereale. Concesionarii terenului spun că producţia lor poate asigura hrana de bază pentru trei milioane de oameni şi asta pentru că mare parte rămâne în ţară şi, în medie, doar 20-30 la sută merge la export.  

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate