ROMÂNIA FURATĂ. Sucurile româneşti, monedă de schimb în jocurile imobiliare

SUCURI

Cico, Lămâița, Bem-Bem, Socata sau Quicq-Cola sunt doar câteva dintre sucurile românești de care abia dacă ne mai amintim. Multe din fabricile care le produceau sunt, astăzi, ruine. Altele au devenit monedă de schimb în jocurile imobiliare ale unor oameni de afaceri. Urmăriți povestea lor, la "România furată".

Strada Şoseaua Viilor, inima Capitalei. Un om de afaceri vizitează, după mult timp, fabrica pe care a condus-o vreme de 15 ani. Descoperă pe locul ei o ruină, un teren viran şi două blocuri noi.

Eli Davidai, managing director Quadrant Management Inc: „Complet distrusă. Tu înţelegi ce înseamnă trist? Nimic nu a mai rămas pentru istorie. Pământul are valoare. Are valoare mare şi a fost vândut pentru bani.”

Fabrica s-a numit Flora şi a produs o băutură răcoritoare sub numele de Pepsi, mai bine de 40 de ani. Producţia a fost oprită, fabrica a rămas pustie, iar terenul a devenit o afacere imobiliară profitabilă.

20 de kilometri mai departe, în localitatea ilfoveană 1 Decembrie, doi dintre angajaţii care au lucrat la fosta Întreprindere de Sere ne arată ce s-a mai ales de mica secţie care îmbutelia aici sucul Brifcor.

Costel Dinu, fost angajat al SC Comaico SA: „În perioada aia nu credeam că se va închide vreodată societatea asta”.

Adrian Popescu, fost inginer la Întreprinderea de Sere 30 Decembrie: „A fost o bătaie de joc”.

Flora şi Serele de la 1 Decembrie sunt doar două dintre cele 67 de fabrici care produceau sucuri şi răcoritoare, care au ajuns ruine ori au fost demolate pentru a face loc proiectelor imobiliare.

Producţia de sucuri şi răcoritoare a fost o adevărata industrie în România. A apărut în anii '60, la solicitarea expresă a lui Ion Ceauşescu, fratele lui Nicolae Ceauşescu. El a decis construirea unei reţele naţionale din 70 de fabrici de conserve. Adaugă fiecăreia şi câte o secţie specială de băuturi răcoritoare. Apoi mai ridică în ţară încă zece fabrici doar de băuturi răcoritoare.

Gheorghe Glăman, fost ministru adjunct al Agriculturii: „Se făcea îmbutelierea manual. Cum se mai face şi acum pe acasă, capsula era un fel de presă deasupra sticlei.”

Ion Stamanichi, fost director SC CI-CO SA: „Un domeniu în care ar putea să dea senzaţia că poporul român trăieşte mai civilizat decât trăieşte! Uite, domne, avem consumul de băuturi răcoritoare pe cap de locuitor cât Cehia!”

Până în 1983, românii se răcoresc cu Pepsi, Cico, Sintonic, Lămâiţa, Quicq Cola, Frucola, Rocola, Zmeurată şi alte sucuri locale. Mai apar Brifcor, Citron, Bem Bem şi Socata, după o lecţie ţinută de Nicolae Ceauşescu specialiştilor din fabrici, în 1983.

Le cere să nu arunce nimic şi să refolosească tot.

Ion Stamanichi, fost director SC CI-CO SA: „Şi ne-am ales cu: să încercăm să adunăm capacele după ce le deschidem, să le îndreptam, să le refolosim. Să nu mai facem etichete, să punem buline pe capace de hârtie”.

Ion Stamanichi, fost director SC CI-CO SA: „În momentul în care camionul iese pe poartă, era un nor alb în spate, bulinele care se desprindeau şi care curgeau.”

Nicolae Ceauşescu cere şi înlocuirea zahărului din băuturi cu zaharina. Crede că sucurile ar ieşi, astfel, mai naturale şi mai sănătoase. Aşa apare celebrul Brifcor, inventat de Ion Jurubiţă, chimist la Institutul pentru Produse Horticole.

Marian Bogoescu, director Institutul HORTING: „Jurubiţă, într-o inspiraţie de moment, a zis: domne, să încercăm şi această variantă. A încercat-o şi a fost o variantă de succes”.

Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA: „Brifcorul era foarte colorat! Şi aia era din caroten, nu mai era din portocală.

În momentul când bei, zici că ai băut o băutură de portocală. Dar ea are 2% sau 1% portocale.”

De la Institut, concentratul de Brifcor pleacă la mai multe fabrici de conserve din ţară, care îl fac suc, îl îmbuteliază şi îl vând.

Marian Bogoescu, director Institutul HORTING: „Nu îl găseai chiar la orice colţ de stradă. Îl găseai numai la cofetăriile mai selecte, în baruri mai selecte, în restaurante mai selecte. Era considerat un produs de foarte bună calitate.”

Una dintre fabricile care au produs Brifcor a fost cea a Întreprinderii de Sere 30 Decembrie, de lângă Bucureşti. 3.500 de muncitori munceau pe aproape 4.000 de hectare de teren. Printre ei inginerul Adrian Popescu, astăzi om de afaceri.

Adrian Popescu, fost inginer la Întreprinderea de Sere 30 Decembrie: „Erau 22 de ferme! Răspândite pe două judeţe! Erau 1500 de capete de vaci de lapte. Care reprezintă foarte mult! Erau şase ferme de genul acesta de vaci de lapte în lume”.

Costel Dinu, fost angajat la SC Comaico SA: „O fermă în care s-au crescut curcani de la Bacău, era o frumuseţe. Tot ce voiai aveai aici! Numai fabrică de pâine nu era!”

Este construită linia Brifcor, în inima Întreprinderii, între livezi şi sere.

Costel Dinu, fost angajat SC Comaico SA: „Această linie de Brifcor era în incinta fabricii de conserve”.

În 1991, Întreprinderea de Sere 30 Decembrie devine societatea comercială Comaico SA, cu capital de stat. Tot atunci, ca toate fermele din ţară, noul Comaico este lovit de Legea Fondului Funciar semnată de Ion Iliescu. Potrivit legii, terenurile luate de comunişti se întorc la proprietarii de drept.

Adrian Popescu, fost inginer la Întreprinderea de Sere 30 Decembrie: „Terenul fiind împărţit la proprietari, a rămas ferma fără teren. În fiecare secundă se ducea în jos”.

Societatea Comaico face datorii, îşi restrânge activitatea şi începe să trăiască din cârpeli. La fel şi fabrica de conserve unde se produce Brifcor. În 1994, FPS, Fondul Proprietăţii de Stat primeşte 70% din acţiunile Comaico.

Adrian Popescu, fost inginer la Întreprinderea de Sere 30 Decembrie: „Este distrus în proporţie de 98%. Cele două ferme de sere în suprafaţă de 8 hectare sunt distruse complet. Abatorul, lactatele, oprite.

FPS pune lacătul şi pe fabrica de conserve care producea Brifcorul.

Costel Dinu, fost angajat SC Comaico SA: „Clădirea nu mai funcţiona, nu mai e nimic. A fost conservată, dar nu mai producea.”

În 1997, FPP IV Muntenia, devenită între timp acţionar majoritar la Comaico, începe să vândă bucăți din activele fostei ferme. Cea mai întinsă suprafaţă, cu tot cu secţia Brifcor, ajunge la Dumitru Bucşaru, patronul echipei de fotbal Unirea Urziceni, cunoscut și pentru afaceri cu CFR.

În 2006, SIF Muntenia îi vinde societatea Comaico, pentru care Dumitru Bucsaru ar fi plătit 17 milioane de euro.

Pe 120 de hectare de teren, Dumitru Bucșaru construiește cartierul rezidențial Green City.

Secția care producea cândva Brifcor devine, acum, depozit de materiale și machete pentru Green City.

Remus Borza, lichidator al SC Green City Construct SRL: „N-ar fi avut Dumitru Bucşaru 50 de milioane de euro din surse proprii să ridice un astfel de proiect. Care se întinde pe 120 de hectare. Vorbim de aproape 500 de vile construite.

Reporter: Şi de unde a luat aceşti bani?

Remus Borza: Grosul, de la CEC. Mai bine de 35 de milioane de euro.”

Principala societate prin care Dumitru Bucşaru ridică ansamblul rezidenţial este Green City Construct SRL. În 2011, firma nu mai poate plăti creditele la bancă şi intră in insolvenţă.

Ileana Boştineanu, locatară a Green City: „Şi-a planificat această insolvenţă. Toate astea au fost destul de bine pregătite pentru că atunci când a intrat în insolvenţă şi-a strâns tot ce putea să-şi strângă”.

Lichidatorul este Remus Borza.

Remus Borza, lichidator al SC Green City Construct SRL: „Bălăriile erau de doi, trei metri pe aici, prin curte, am făcut clacă noi, aici, oamenii de la Euro Insol şi cu doi, trei prieteni.”

În 2015, judecătorii de la Cornetu decid arestul la domiciliu şi apoi controlul judiciar pentru Dumitru Bucşaru. Este suspectat că ar fi vândut din vilele Green City şi pe perioada insolvenţei, deşi nu mai avea voie. Ar mai fi vândut ilegal şi bunuri din apartamentele utilate complet.

Roxana Vasile, purtător de cuvânt IPJ Ilfov: „Prejudiciul a fost estimat la 1,5 milioane lei. Înstrăinarea de bunuri reprezentând obiecte sanitare, uși, centrale termice pe care debitorul le-a vândut către alte persoane fără a le mai preda către lichidatorul judiciar”.

Lichidatorul Remus Borza încearcă să vândă ce a mai rămas din Green City: 276 de vile goale, cu curţi năpădite de buruieni.

Ileana Boştineanu locuieşte de cinci ani în Green City. Spune că şi ea şi vecinii ei au fost păcăliţi de Dumitru Bucşaru, care nu şi-a respectat promisiunile.

Ileana Boştineanu, locatară a complexului Green City: „Noi suntem victime. El şi-a făcut treburile şi noi am rămas. Absolut toată zona e sub sechestru. Orice bucăţică vreţi să vedeţi, trebuie să fie ori a unei bănci, ori a lichidatorilor, ori a CEC-ului. Este o foarte mare încurcătură”.

Din secţia care a produs Brifcor a rămas o ruină. Teancuri de documente împrăştiate, uşi şi geamuri smulse, tencuială căzută, piese de birou dezmembrate, resturi de materiale de construcţie şi de machete imobiliare.

Până la această oră, Dumitru Bucşaru nu a fost de găsit. Reprezentanţii SIF Muntenia au refuzat un interviu filmat.

Dar cea mai râvnită răcoritoare din România comunistă a fost, fără îndoială, Pepsi. Brandul cu parfum capitalist a fost adus în ţară tot de Ion Ceauşescu, personal.

Gheorghe Glăman, fost ministru adjunct al Agriculturii: „Într-o vizită în SUA a reuşit să îi cunoască pe cei de la Pepsi şi le-a propus un barter: vin contra Pepsi-Cola. Şi aşa au apărut primele fabrici de Pepsi”.

Prima este fabrica Munca din Ovidiu, Constanța. Îi urmează Fabrica Flora din Bucureşti şi cea de la Întreprinderea de Sere 30 Decembrie, Ilfov.

Pepsi este sucul mari marilor partidului şi a celor cu relaţii sus puse.

Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA:” Atunci se spunea: vrei să bei un Pepsi? Atunci te duci la ăla la Slobozia că se duce Nicu şi din cauza asta le duce Pepsi. Era foarte rar pe piaţă. Iar vara nu-l vedeai, practic”.

Sloganul Pepsi este "'Avânt şi energie". Concentratul vine din SUA şi din Irlanda şi se îmbuteliază în fabricile Pepsi din România.

Gheorghe Glaman, fost ministru adjunct al Agriculturii: „Pepsi Cola venea anual şi inspecta fabricile. Pentru că licenţa era completă. A trebuit să facem sticlele după modelul care există şi astăzi, inscripţie pe capsule şi pe sticlă.”

Decembrie, 1989, America. Televiziunile transmit ştirile despre căderea regimului comunist din România. Câţiva prieteni joacă squash. Cu toţii sunt implicaţi în diferite afaceri. Îşi întrerup partida de squash şi privesc evenimentele din România. Se gândesc să deschidă afaceri în România, abia intrată în capitalism.

În scurt timp, sosesc în Bucureşti şi decid să îmbutelieze Pepsi în fabrica Flora, devenită în 1991 SC Flora SA.

În iunie îl trimit acolo pe tânărul israelian Eli Davidai, să le reprezinte afacerile. Când intră în fabrică, israelianul are un şoc. Găseşte oameni care lucrează pe întuneric.

Eli Davidai, managing director Quadrant Management Inc: „Negru, dragă, negru. Nu am văzut lumea, aşa cum te văd eu pe tine. Când am intrat pe linie nu ne-am văzut unii pe alţii. Ceauşescu a spus că trebuie ţinută electricitatea foarte mică.”

Investitorii americani încep să producă Pepsi în Bucureşti prin intermediul SC Sitaco SA, o companie abia născută dintr-un join venture dintre SC Flora SA şi Quadrant Amroq Bootling Company Limited.

Pentru început, investitorii aduc o linie nouă de producţie în locul celei vechi. Apoi schimbă eticheta sticlei de Pepsi.

Apoi, investitorii pun pe piaţă sticla returnabilă de un litru, care devine personaj principal într-o reclamă celebră.

În 1997, deşi profitabilă, SC FLORA SA este scoasă la privatizare de FPS, care deţine 70% din acţiuni. O cumpără asociaţia salariaţilor.

Care, în 2002, o vinde către European Beverage Holdings Limited, cu sediul în Insulele Virgine. Acţionarul majoritar este tot îmbuteliatorul Pepsi în România, Quadrant Amroq Bootling Company Limited.

Patru ani mai târziu, în 2006, compania Quadrant şi afacerea Pepsi în România este cumpărată de PepsiAmericas, al doilea îmbuteliator mondial al produselor PepsiCo.

Pepsi Americas opreşte producţia de Pepsi la Flora şi în 2009 o mută la Dragomireşti, în cea mai mare fabrică de Pepsi din Europa. La Bucureşti, Flora rămâne pustie. Peste un an, fabrica goală ajunge în proprietatea PepsiCo, după ce PepsiAmericas este cumpărat, la rândul lui, de această companie.

Clădirea goală este tot ce a mai rămas în picioare din Fabrica Flora. O ruină cu geamuri sparte în inima Capitalei, căreia îi dau târcoale hoţii de fier vechi.

Eli Davidai, managing director Quadrant Management Inc: „Este trist, trist. Pentru că oamenii şi-au făcut familii aici. Iar acum este gol.”

O parte din cealaltă aripă a fabricii Flora a fost demolată în urmă cu cinci ani. În curând, aici vor fi terminate 250 de apartamente.

Pe locul fostului său birou de la Flora se înalţă astăzi două blocuri. Urmează să mai crească încă două, toate patru pe 5.000 de metri pătraţi. Si aceştia, ca şi terenul viran de alături, sunt proprietatea Imobiliare Solutions Group.

Lidia Baboi, reprezentant Imobiliare Solutions Group: „Este o zonă de interes, o zonă centrală, se poate ajunge uşor în orice punct al Bucureştiului de aici, apartamentele sunt foarte bine construite, au suprafeţe generoase. Şi de asta s-au vândut destul de bine.”

Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA: „Buzunarul era atât de gol, că îţi permiteai un leu pentru un Cico. Deci cu un leu ieşeai la suprafaţă. Te invit la un Cico!”

Marieta Alexe, fosta angajata a SC CI-CO SA: „Nu făceai nuntă fără Cico. Era sticlă din aia de 0, 25.

Am băut Cico cred, cât n-a băut toată România asta la un loc!”

În anii 70, cea mai populară băutură răcoritoare din România este Cico. Pe numele său întreg, Citrice Cola.

Marieta Alexe, fosta angajata a SC CI-CO SA: „Era unul cu gust de coajă de portocală care era din Grecia adus concentratul şi unul din Israel cu miez de portocală. Dar chiar portocală - portocală, simţeai la papile.”

În 1970, 150.000 de sticle de Cico ies zilnic de pe poarta fabricii din Militari a IPA, Intreprinderea de Produse Alimentare Bucureşti. Când liniei de producţie i se strică un braţ de robot, pentru IPA este un adevărat dezastru.

Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA: „Nu mai puteam să produc Cico! Pierdeam nu ştiu câte mii de sticle pe oră. Şi m-am dus la unul dintre bătrânii meşteri care erau şi am zis: nea Alexe, ce facem? Şi a zis: şefu, o ladă de bere, mă închideţi singur în atelier şi mâine dimineaţă braţu-i gata. Şi l-a făcut din ciocan. Şi am dat drumul la linie.”

În anii 80, 1.500 de angajati ai IPA produc zilnic aproape 600.000 de sticle de Cico. Întreprinderea mai produce şi Sintonic, Lămâiţa, Quicq Cola, Frucola, Rocola şi Socata.

Marieta Alexe, fosta angajata a SC CI-CO SA: „Quicq Cola era mai dulce, o băutură mai plăcută, puteau să o bea şi copiii faţă de Coca Cola. Copiii din licee, nu vedeai o fată de mâna cu un băiat, să nu aibă fiecare sticla lui.”

Toate aceste răcoritoare sunt produse în şase fabrici ale IPA răspândite pe teritoriul Capitalei. Mai există una, tot pentru sucuri, şi la Braşov. Tot în Capitală, IPA mai deţine 137 de sifonării şi Halele Obor, unde are şi sediul.

În 1990, patrimoniul Întreprinderii este unul dintre cele mai bogate din Bucureşti. În februarie 1990, Ion Stamanichi, devenit între timp directorul Întreprinderii, trimite o scrisoare la compania Coca-Cola din Atlanta, în care scrie: „Eu sunt cutare, CI-CO este cutare, veniţi să facem afacere împreună”.

Afacerea este un un joint venture între Coca-Cola Company Atlanta şi fosta IPA, devenită în 1991 SC CI-CO SA. Din parteneriat se naşte o nouă companie: Societatea de Îmbuteliat Coca-Cola Bucureşti. Coca-Cola Company este acţionar majoritar cu 51%, iar CI-CO deţine restul acţiunilor.

Fabricile CI-CO intrate în joint venture sunt cea din cartierul Militari şi cea de la Braşov. Ambele trebuie să fabrice Coca-Cola.

Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA: „Am luat secţiile cu totul. Cu tot activul, cu oamenii, cu căţeii din curte, a trecut dincolo. Inclusiv cu directorul general. Oamenii nu s-au mişcat un metru din locul ăla. Doar că au trecut pe utilaje noi.

Societatea CI-CO asigură muncitorii, spaţiile, sticlele şi navetele, iar Coca-Cola Company oferă echipamente moderne şi cumpără concentratul de Coca-Cola. Profitul se împarte între cele două companii. Pe 4 decembrie 1991 vând prima sticlă de Coca-Cola din România. Peste şapte luni, Coca-Cola devine lider de piaţă.

În mentalul colectiv Coca-Cola este simbolul noii ere capitaliste. Iar cei care lucrează pentru Cola-Cola sunt invidiaţi.

Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA: „Erau multe unităţi care vindeau cartofi şi Cola-Cola, atât. Bă, ăla lucreaza la Coca-Cola! Are jachetă Coca-Cola, are fular Coca-Cola!”

În 1994, pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Cico îl deţine FPS. În următorii ani, Cico şi restul răcoritoarelor produse de fosta IPA încep să dispară. În urma lor rămân activele goale, pe care FPS le scoate la vânzare. Singurele spaţii cu care CI-CO mai rămâne sunt Halele Obor şi trei fabrici, printre care şi cea din cartierul Militari.

Ion Stamanichi, fost director al SC CI-CO SA: „Aceşti oameni şi cu mine, peste ani de zile au îmbogăţit pe CI-CO cu o sumă fabuloasă, când şi-au văzut participarea”.

În 1999, datorită banilor din conturi, CI-CO intră în vizorul lui omului de afaceri de origine israeliană Sorin Shmuel Beraru.

Fost director al SC CI-CO SA: „Aveam în conturi 11 milioane de dolari, care era participarea noastră la Coca-Cola, pe care o luasem înapoi. Pentru că ni se cuvenea. Iar el voia acești bani, dar nu semnaţi de el, semnaţi de altul.”

Sorin Shmuel Beraru vrea să cumpere pachetul majoritar de acţiuni pe care FPS îl deţine la SC CI-CO SA. În martie 1999, FPS îşi cesionează cele 76% acţiuni către SIF Muntenia, după ce, cu două săptămâni mai devreme, SAI Muntenia Invest SA, administratorul SIF Muntenia, anunţă că SIF Muntenia nu ar avea suficienţi bani pentru această tranzacţie.

Astfel, Sorin Shmuel Beraru cumpără de la SIF Muntenia pachetul de 76% de acţiuni al CI-CO. Devenit acţionar majoritar, intră în conturile CI-CO şi transferă 3,65 milioane de dolari la Banca Populară Furnica, cea care urma să acorde credite unor firme controlate tot de Sorin Beraru.

În 2002, Parchetul General descoperă că cesiunea acţiunilor către SIF Muntenia era ilegală, deoarece SC CI-CO SA fusese anterior propusă pentru privatizare.

În 2016, după 14 ani, Sorin Shmuel Beraru este condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani de închisoare cu executare, pentru spălare de bani. Nu îşi poate exercita pedeapsa fiindcă nu se află în ţară.

Marieta Alexe, fosta angajata a SC CICO SA: „Instalaţia de CO2, turnul mare în care încărcam bioxid nu mai e, nu mai văd, era aici. Era mare, mare de tot!

Astăzi, din fosta fabrică Cico din cartierul Militari a mai rămas doar un depozit. Aparţine Coca-Cola Helenic Group, care în 2007 a mutat producţia de aici la fabrica din Ploieşti.

SC CI-CO SA a devenit exclusiv afacere imobiliară. Face profit din închirierea celor 10.500 de metri pătraţi din Halele Obor. Anul trecut a avut afaceri de peste 2 milioane de euro.

Daniela Zaharia, director economic la SC CI-CO SA: „Veniturile din exploatare pe primele 6 luni au fost de 4, 8 milioane lei. Societatea are venituri numai din chirii”.

Gheorghe Glăman, fost ministru adjunct al Agriculturii: „CI-CO avea un singur lucru. Era şi el foarte bine poziţionat. Oborul, mijlocul Bucureştiului, a fost o luptă între şacali. Deci el a dispărut între cei care aveau pământul şi cei care voiau să-l ia”.

Pentru falimentul industriei răcoritoarelor, singurii care plătesc, într-un fel sau altul, sunt câţiva oameni de afaceri care s-au ales cu dosare penale.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate