TRIUMFUL UNEI NAȚIUNI. 1916: România intră în războiul pentru întregirea patriei

Data publicării:
soldati primul razboi mondial-1

După doi ani de neutralitate, România intră în Primul Război Mondial alături de Antanta, adică de Franța, Marea Britanie și Rusia împotriva Austro-Ungariei și Germaniei. Scopul declarat era recuperarea teritoriilor românești aflate sub dominație austro-ungară - Transilvania, Crișana, Maramureșul, Banatul și Bucovina. Ofensiva armatei române a început în seara zilei de 27 august 1916, la Fundata, un sat aflat în mijlocul culoarului Bran - Rucăr, sat prin inima căruia trecea granița care despărțea România de Austro-Ungaria. Este locul în care și-a dat viața primul român în Primul Război Mondial, locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru Bordea, împușcat de unguri în chiar seara zilei în care România a intrat în război.

„Atacul a fost dat într-un moment surpriză pentru inamic, pentru că românii au forţat trecătorile destul de repede. Chiar a doua zi Braşovul era ocupat de armata română. Am ajuns foarte repede în zona Făgăraşului, de asemenea eram la porţile Sibiului, însă în acel moment a intrat în luptă Bulgaria”, explică istoricul Nicolae Pepene

Cum a ajuns însă România ca, după doi ani în care a stat deoparte, să decidă sa intre în război? Încă de la începutul conflagrației, în iulie 1914, ambele tabere făceau presiuni asupra autorităților de la București să li se alăture pe câmpul de luptă. În România însă, opinia publică - atât la nivelul societății, cât și la nivelul clasei politice - era foarte clară: dacă va fi să intre în război, țara nu se va alătura niciodată Germaniei sau Austro-Ungariei. Motivul era unul foarte clar: idealul românilor era alipirea Ardealului la țara-mamă și, prin urmare, nu se puteau ralia unei puteri care ținea sub dominație această Provincie.

„Pentru noi, acest război avea o singură justificare: unirea cu Transilvania”, subliniază Nicolae Pepene. „Rusia recunoştea graniţele şi se angaja să respecte graniţele din acel moment ale României şi, mai mult decât atât, recunoştea şi sprijinea interesul României pentru provinciile în care locuiau români de pe teritoriul Austro-Ungariei”, spune istoricul Armand Goșu.

România îşi ia angajamentul intrării în război alături de Antantă

Așa se face că, după doi ani de negocieri purtate de guvernul liberal condus de Ionel Brătianu cu Marea Britanie, Franța și Rusia, la 17 august 1916 România îşi ia angajamentul intrării în război alături de Antantă. Regele Carol I murise în octombrie 1914, iar succesorul său, Ferdinand, deși provenea din aceeași familie germană a Hohenzollernilor, s-a lăsat convins să poarte război împotriva patriei natale.

Pe 27 august 1916, Regele Ferdinand convoacă guvernul și partidele de opoziție la reședința sa de la Palatul Cotroceni, la o ședință a Consiliului de Coroană. Situația era departe de a semăna cu cea din 1914: monarhul nu le-a mai cerut opinia politicienilor dacă să angajeze sau nu țara în război, ci doar le-a comunicat acest lucru. Decizia fusese deja luată cu zece zile înainte iar angajamentul de a merge pe front fusese semnat de prim-ministrul liberal Ionel Brătianu. „Nu mai putem sta în neutralitate. Eu, după matură reflecție și după lupte interne, am ieșit biruitor asupra mea. Întrunirea noastră este istorică și plină de răspunderi pentru toți. În hotărârea ce iau sunt călăuzit numai de sentimentul poporului român și de o întreagă Convingere”, sublinia regele.

„El a realizat că are de ales între a-şi respecta jurământul faţă de ţară şi între a trăda familia. a trădat familia, a ales să-şi trădeze familia, a fost exclus din casa de Hohenzollern”, explică Nicolae Pepene. „Educaţia pe care a primit-o Ferdinand n-a fost una prusacă - germană, iar în familia regală a României un cuvânt greu de spus în acel moment avea regina Maria”, adaugă Armand Goșu.

Înfrângerea de la Turtucaia, începutul sfârșitului

În aceeași seară de 27 august 1916, România declară război Austro-Ungariei. Motivul invocat era asuprirea de către autoritățile de la Budapesta și Viena a românilor din provinciile aflate sub ocupație: Transilvania, Crișana, Banat, Maramureș și Bucovina.

Odată cu intrarea în război au ieșit la iveală însă proasta organizare și slaba pregătire a armatei române, degringolada și corupția clasei politice care au dus, în scurt timp, la dezastru. Douăsprezece zile a durat bucuria victoriei, din 28 august până pe 6 septembrie. În acest interval de timp, armata română a avut câteva victorii reușind să elibereze o parte însemnată din Transilvania. Nu s-a luat însă în calcul faptul că la sud aveam o Bulgarie ostilă, care intrase în război de partea Austro-Ungariei și Germaniei. „Brătianu a spus: nu se poate, noi pentru asta intrăm în război, pentru fraţii noştri din Ardeal, deci armata română trebuie să urce pe crestele Carpaţilor, trebuie să intre în Transilvania”, spune Armand Goșu. „Bulgarii, susţinuţi de armata bulgară şi armata turcă, au atacat, ne-au înfrânt la Turtucaia şi am fost nevoiţi să oprim ofensiva în Transilvania”, adaugă Nicolae Pepene.

Înfrângerea armatei române la Turtucaia a însemnat începutul sfârșitului. Nemții și austriecii au atacat încontinuu, astfel încât, trei luni mai târziu, în decembrie 1916, întreaga parte de sud a țării fusese ocupată, iar guvernul, regele și populația s-au retras în Moldova. Armata română pierduse peste 250.000 de militari pe front, adică o treime din forțele mobilizate în august.

 ______________________________

Digi24 continuă seria documentarelor despre istoria de acum un secol a României, despre cum a reușit o ţară sfâşiată de două imperii să-şi recupereze teritoriile furate şi să-i unească pe toţi românii într-un singur stat naţional, unitar şi indivizibil.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate