Legea malpraxisului a fost amânată din nou. Noi negocieri între medici şi asociaţiile pacienţilor

Data actualizării: Data publicării:
malpraxis

De şapte ani, părinţii unui copil care a dobândit paralizie cerebrală când a venit pe lume, caută dreptatea. Mama lui a fost lăsată nesupravegheată în sala de naşteri, bebeluşul s-a născut cu cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului şi a fost prea târziu eliberat. Copilul împlineşte duminică şapte ani, iar cei vinovaţi de drama lui încă profesează.

„Este o luptă care, efectiv, poate distruge vieţi. La acest moment, practic, ultima instanţă în care am ajuns, Camera de Consiliu, ne-a dat dreptate în sensul în care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru cei implicaţi, un lucru care era firesc să se întâmple încă din prima lună”, a spus Nansi Lungu, tatăl lui Sebastian.

Marea teamă a părinţilor este că va interveni prescrierea după ce au cheltuit zeci de mii de euro căutând dreptatea. În această situaţie sunt zeci de victime ale unor greşeli medicale. Răspunderea este împărţită între Colegiul Medicilor, care judecă doctorii din punct de vedere disciplinar, Direcţiile de Sănătate Publică, unde se pune verdictul de malpraxis şi instanţele de judecată, care pot acorda despăgubiri. Noua legea a malpraxisului ar fi adus în prim-plan mediere între părţile implicate, astfel încât cei păgubiţi să primească şi compensaţii.

„Este un pas înainte către o înţelegere amiabilă între medic, spital, pacient şi asigurător, astfel încât să evităm procese în Justiţie care sunt îndelungi şi costisitoare”, a adăugat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor.

Cu noua lege, România ar fi urmat să adopte un model întâlnit în străinătate - cel în care cazurile de malpraxis sunt rezolvate în afara instanţelor de judecată. Numai că legea zace de un an în sertarele Ministerului Sănătăţii.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că proiectul se află din nou în discuţii între asociaţiile de pacienţi, medici şi asigurători, iar, în perioada următoare, acesta urmează să fie lansat din nou în dezbatere publică.

Între 2006 şi 2012, la Colegiul Medicilor au ajuns 1.124 de dosare de malpraxis şi doar 250 de medici implicaţi au fost sancţionaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...