Ce s-a întâmplat cu panourile care afișau indicii de poluare din București

Data publicării:
panou poluare bucuresti

De patru ani, panourile care ar trebui să le indice bucureştenilor gradul de poluare zac, prăfuite, într-un depozit al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti. De ce nu sunt instalate? De vină ar fi o primărie de sector, care nu a reuşit să elibereze autorizaţiile de construire necesare pentru amplasarea lor.

În tot acest timp, poluarea în Bucureşti a ajuns atât de mare, încât reprezentanţii Comisiei Europene au dat România în judecată la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Bucureştiul este campion la cea mai nocivă noxă care afectează direct sănătatea cetăţenilor.

Bucureștiul are opt staţii de monitorizare a aerului. Şase sunt amplasate în Capitală, iar două, în Ilfov. Reţeaua a fost cumpărată în 2004, cu fonduri PHARE, şi a costat patru milioane de euro. Staţiile de monitorizare aveau fiecare câte un panou mare, pe care erau afişate informaţii în timp real despre calitatea aerului din Bucureşti. De patru ani, aceste panouri nu mai funcţionează. În 2015, au fost cumpărate altele noi, care stau degeaba în depozit.

Gabriel Ciuiu, şef Serviciu Monitorizare şi Laboratoare: Am obţinut pentru o parte autorizaţia de construire. Mai trebuie pentru o locaţie să obţinem autorizaţia de construire şi vor fi montate.

Primăria Capitalei spune că autorizarea e în grafic, chiar dacă procesul durează ani de zile.

O autorizație de construire, amânată patru ani

Primăria Municipiului București: „În prezent, în vederea amplasării panourilor de informare aferente sistemului de monitorizare a calităţii aerului de pe raza Municipiului București, există autorizaţiile de construire eliberate de Primăria Sectorului 3 şi Primăria Sectorului 4 şi se află în procedură emiterea autorizaţiei de construire, pentru înlocuirea panoului din zona Obor, de către Primăria Sector 2.”

Cele șase staţii de monitorizare sunt amplasate la Cercul Militar, pe Şoseaua Mihai Bravu, la Lacul Morii,în Drumul Tabherei, în Titan şi în Berceni. Autorităţile îi sfătuiesc pe cetăţeni să intre pe internet dacă vor să vadă cât de poluat este Bucureştiul.

Gabriel Ciuiu, şef Serviciu Monitorizare şi Laboratoare: Informarea publicului se face în principal pe site-ul calitateaaerului.ro, unde sunt toate datele, din toată reţeaua naţională de monitorizare a calităţii aerului. Partea de informare a publicului pe stradă este mai puţin importantă din punctul meu de vedere.

România este una dintre cele mai poluate ţări din Uniunea Europeană. Bucureştiul ocupă un loc fruntaş la poluarea cu PM10, cea mai nocivă particulă de praf pentru sănătate.

În 2018, Comisia Europeană a dat România în judecată din cauza poluării. Primăria Capitalei a aprobat anul trecut un plan de măsuri, care se concentrează în principal pe diminuarea traficului în zona centrală, teoretic însă, pentru că practic valorile de trafic sunt neschimbate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri