Galerie Foto Cerșetoare cu bebeluși falși în brațe cer bani de lapte pentru copii. "Atenție, nu vă lăsați păcăliți"

Data actualizării: Data publicării:
bebelusi falsi
Cerșetoarele impresionează cu bebeluși falși. Foto: Primăria Sector 6

Printre mașinile oprite la semafor, în Sector 6, două femei cerșeau ieri, 5 ianurie, cu lacrimi în voce, bani pentru lapte. Amândouă țineau strâns în brațe câte un bebeluș. Cel puțin asta era impresia pe care o avea orice, uitându-se la ele. De altfel, oameni de pe stradă și șoferi au scos bani și le-au dat femeilor de mila copiilor ținuți în frig pe stradă. Doi polițiști s-au sesizat. Așa au observat că niciuna dintre femei nu avea un copil în brațe, ci doar un șomoiog de cârpe.

"Atenție, nu vă lăsați păcăliți scriu reprezentanții Primăriei Sectorului 6 pe pagina de facebook. În braţele cerşetoarelor nu sunt copii, ci păpuşi din cârpe. Poliţia Locală Sector 6 a prins în fapt mai multe impostoare, pe care le-a sancţionat cu amendă", se arată într-un comunicat transmis, vineri, de autoritatea locală.

Autoritățile sectorului 6 vorbesc despre un fenomen care i-a amploare pe străzile Capitalei. Sursa citată relatează un astfel de caz petrecut pe 5 ianuarie.

"Ţi se rupe sufletul când vezi o femeie cu pruncul în braţe, stând cu orele pe străzi, în frig, cerând ajutor. Mulţi, miloşi, îşi deschid imediat portofelele. S-a întâmplat joi, 5 ianuarie, în intersecţia Cotroceni cu Piaţa Leu, unde o astfel de femeie apela la mila şoferilor. 'De ce ţii copilul în frig? Vrei să te ajute cineva de la DGASPC?', a întrebat-o un şofer. 'Nu, nuuu, îmi trebuie doar bani pentru lapte', a răspuns cerşetoarea", se arată în comunicatul menţionat.

Polițiștii bucureșteni atrag atenția că s-au inmulțit cerșetoarele cu bebeluși falși. Foto: Primăria Sector 6
Polițiștii bucureșteni atrag atenția că s-au inmulțit cerșetoarele cu bebeluși falși. Foto: Primăria Sector 6

Poliţia Locală Sector 6, aflată prin zonă, s-a sesizat în acest caz şi a constatat că femeia ţinea în braţe nu vreun bebeluş adevărat, ci o păpuşă din cârpe, băgate într-o salopetă de copil.

"Nu este singura şi nici la prima abatere. Joi au fost prinse trei cerşetoare cu păpuşi din haine, în zone diferite ale Sectorului 6. Săptămâna trecută, de asemenea, alta. Sunt persoane tinere, în putere, care pot munci şi refuză sprijinul Direcţie Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Fiecare a fost amendată cu câte 200 de lei. Azi, 6 ianuarie, o altă femeie cu păpuşă în braţe apela la mila şoferilor în zona Grozăveşti", adaugă primăria.

Autorităţile suspectează "o adevărată reţea de cerşetoare cu păpuşi", pentru că unele persoane prinse în fapt figurează cu acelaşi nume de familie şi au mai fost amendate anul trecut pentru aceeaşi faptă.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri