Copleșit de emoții, la proba practică pentru permisul de șofer, un vrâncean a băut puțin ca să prindă curaj. Ce alcoolemie avea

Data publicării:
sofer care bea la volan
A fost respins la examenul auto pentru că s-a prezentat băut. Foto: Profimedia Images

Bărbatul de 30 de ani, din județul Vrancea, s-a prezentat la proba practică pentru permisul de șofer. A intrat în autoturism, gata să își demonstreze priceperea, dar instructorul l-a "mirosit" imediat. Proba a fost întreruptă, iar candidatul a fost testat cu etilotestul. Rezultatul i-a determinat pe examinatori să îl pice la examenul pentru permis, scrie Monitorul de Vrancea.

Candidatul nu a avut ocazia să arate cât de bine conduce. Examinatorul și-a dat imediat seama că bărbatul care spera să obțină permisul de conducere băuse alcool. Angajații Serviciului Permise au chemat Poliția Rutieră.

”Astfel, echipajul trimis s-a deplasat la fața locului, candidatul fiind testat cu alcooltest-ul, rezultatul emis fiind de 0,50% alcool în aerul respirat. În urma verificărilor întreprinse, candidatul a fost respins de la examenul auto.”, se precizează într-un comunicat al Prefecturii Vrancea.

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a depus la Parlament proiectul de modificare a legislaţiei penale care prevede ca niciun şofer băut, drogat sau fără permis care ucide oameni nevinovaţi să nu mai scape de executarea pedepsei cu închisoarea.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...