De ce România nu e ca Germania. Povestea cu tâlc a curierului român care a plecat să lucreze în Occident

Firmă curierat, curier
Foto: GettyImages

Președintele băncii Raiffeisen România, Steven Van Groningen a povestit, miercuri, în cadrul evenimentului Bucharest Forum 2019, o întâmplare care, din punctul său de vedere, reprezintă unul din principalele motive pentru care economia României nu va ajunge niciodată la nivelul productivității economiei Germaniei. El a adăugat că în societatea românească nu există încredere între participanții la schimburile comerciale, iar acest lucru dăunează întregii economii.

Van Groningen a comparat, cu acest prilej, productivitatea unei afaceri de curierat din România cu cea a uneia din Germania, arătând că încrederea clienţilor încetineşte productivitatea firmei de curierat din România, informează Agerpres.

„Să vă spun o scurtă istorie, care mi-a fost relatată de patronul unei companii de curierat. Unul dintre angajaţii lui, un şofer, a plecat să muncească în Germania, şi după mai mult timp fostul patron l-a întrebat câte livrări face în Germania. Omul i-a zis că 140 de livrări pe zi. Iar patronul din România i-a zis că e imposibil, deoarece aici se fac 70 de livrări pe zi - cifrele pe care vi le spun sunt aproximative. Şi atunci patronul a început să compare condiţiile acelui serviciu furnizat în Germania cu cel furnizat în România”, a spus Van Groningen.

„Maşinile de livrări erau identice, softul era acelaşi, iar după ce a comparat toate aspectele, au reieşit trei diferenţe: în România, plata se face, se pare, la livrare, deci faptul că acel curier încasează cash încetineşte procesul livrărilor”.

„Apoi, în România foarte mulţi oameni par să dorească să deschidă pachetul ca să vadă dacă obiectul e cel comandat. În al treilea rând e faptul că în Olanda sau în Germania, când (destinatarii, n.r.) nu sunt acasă, firma livrează la vecini, la cea mai apropiată adresă unde deschide cineva uşa, sau, dacă locuieşti departe, pachetul ţi se lasă pur şi simplu în faţa uşii. Aceste lucruri nu se întâmplă în România. Iar întrebarea mea despre chestiunea încrederii este: din cauza lipsei de încredere din societate, mi se pare foarte greu să văd cum putem aplica aceleaşi măsuri necesare pentru creşterea productivităţii, ca să ajungem la productivitatea din Germania, iar atunci când ne uităm în jurul nostru în România vedem peste tot această lipsă de încredere", a apreciat Steven van Groningen.

Preşedintele Raiffeisen a subliniat că stilul de guvernare dintr-o ţară este esenţial pentru construirea încrederii în societate şi în economie.

Bucharest Forum 2019, un important eveniment public internațional cu tematică geopolitică și geoeconomică  este organizat la Cercul Militar de institutul Aspen România împreună cu biroul din București al German Marshall Fund of the US și în parteneriat cu Guvernul României.

Editor web: Mihnea Lazăr

Digi OnlineLive
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate