Descoperirea inspectorilor OPC în mai multe restaurante de pe litoral: alimente stricate, mizerie și rugină

Data publicării:
muste

Aproape 10 urgențe în fiecare zi legate de mâncarea consumată în vacanță. Este media sezonului estival din 2017, un sezon în care foarte multe persoane au ajuns la Spitalul de Boli infecțioase: 79 cu toxiinfecție aliementară și 768 cu enterocolită. Medicii avertizeazã cã simptomele nu trebuie ignorate și cã e important sã mergem imediat la medic.

Eugenia Munteanu, medic de familie: „De cele mai multe ori ambele pot debuta cu vãrsãturi, cu scaune proaste, stare proastã, paloare, extremitãți reci, stare de moleșealã, apatie, pânã la somnolențã.”

Pentru sute de persoane, așa se încheie vacanța pe litoralul românesc. Cele mai multe cazuri sunt, bineînțeles, în cea mai vizitatã stațiune: Mamaia.

În stațiunea Mamaia ajung anual sute de mii de turiști. Vorbim de oameni care vin toată țara sau chiar din străinătate, care nu-și doresc nimic mai mult decât un sejur reușit. Doar că, uneori, alimetorii de la Protecția Consumatorului.

Horia Constantinescu, comisar-șef CJPC Constanța: „Am încercat și am fãcut o corespondențã cu fiecare primãrie de pe litoral, cãrora le-am transmis îndrumarul de alimentație publicã.”

Pe faleza din Mamaia sunt foarte multe locuri de unde turiștii pot cumpãra colaci secuiești, plãcinte, crochete mexicane, sau felii de pizza. De altfel, alimentele din categoria fast-food se vând cel mai bine în aceastã zonã.

Ne îndreptãm acum spre Eforie Nord, locul unde inspectorii OPC au gãsit primele deficiențe majore ale acestui an. Vorbim de alimente stricate, cuptoare ruginite și multã mizerie.

La finalul lunii mai, Protecția Consumatorului a gãsit peste 100 de kilograme de carne și preparate din carne alterate, pãstrate în condiții mizere. Patronii au fost amendați cu 70 de mii de lei, însã localurile sunt în continuare deschise.

Horia Constantinescu, comisar-șef CJPC Constanța: „În centru, în Eforie, deja, dacã treceți, locațiile care au fost închise au cãpãtat geamuri, nu mai gãtesc la dispoziția prafului și a muștelor.  Ca sã gãsim o soluție, le-am impus sã lucreze numai cu materii prime gata procesate: cartofi congelați, roșile de shaworma deja se gãsesc congelate, de diverse dimensiuni, le-am impus la intrare sã aibã o zonã tampon de igienizare a personalului, nu mai intrã nepotul lui vãru', stai cã bag eu mâna în cartofi. Localurile care nu vor sã fie în vizorul OPC-ului și-au luat toate mãsurile ca sã fie în regulã.”

Comercianții care vând mâncare în aer liber nu au grija temperaturii optime pentru alimente. Pe promenada din stațiune deja se amenajeazã mai multe tarabe de unde turiștii vor putea cumpãra pizza, hamsie prãjitã sau porumb fiert. Aceste locuri sunt fix în bãtaia soarelui, dar și a prafului.

Cum ne protejăm de toxiinfecții pe litoral

Eugenia Munteanu, medic de familie: „Vara sã evitãm mezelurile care prin menținerea la temperaturã neadecvatã se pot degrada. Le recomand tuturor celor care vin la mare și vor sã mãnânce totuși ceva pe malul mãrii sã mãnânce un grãtar, cu legume fãcute pe grãtar, cu orez, fructe bine spãlate, dar mai ales sã aibã grijã la alimentele prãjite. Totuși, cãldurã mare, pãstrate în anumite condiții ușor nerecomandabile pot duce la probleme de sãnãtate digestive.”

Anul trecut, inspectorii de la Protecția Consumatorului au dat pe litoral amenzi cumulate de peste 2,7 milioane de lei. Doar 7% dintre ele au fost plãtite.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri