DNA cere 10 ani de închisoare pentru Bogdan Olteanu

Data actualizării: Data publicării:
160901_bogdan_olteanu_03_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Un procuror de la DNA a cerut, joi, magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti condamnarea lui Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, la o pedeapsă maximă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv 10 ani închisoare, într-un dosar în care este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, informează Agerpres.

La ultimul termen al procesului, desfăşurat joi la tribunal, reprezentantul DNA a declarat că la dosar există numeroase probe care dovedesc vinovăţia lui Bogdan Olteanu, printre care declaraţiile date de Sorin Ovidiu Vîntu, ale unor oameni de afaceri şi ale fostului guvernator al Deltei Dunării Liviu Mihaiu, dar şi înscrisuri bancare şi interceptări telefonice şi ambientale.

"Inculpatul Bogdan Olteanu a cerut şi primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu. Martorul Sorin Ovidiu Vîntu a recunoscut săvârşirea faptelor, el fiind trimis în judecată pentru săvârşirea faptelor de cumpărare de influenţă (...)
O altă declaraţie este cea a lui Sorin Enache, directorul general al Realitatea Media. El spune clar că la acea vreme Sorin Ovidiu Vîntu urmărea ieşirea lui Mihaiu de la "Academia Caţavencu" şi promovarea pentru postul de guvernator al Deltei Dunării. Aceste declaraţii sunt dublate de documente bancare ale unor autorităţi străine. Din interceptările făcute în cauză, reiese că Sorin Ovidiu Vîntu era interesat de numirea lui Mihaiu. Martorii cheie din dosar au fost testaţi cu aparatul poligraf pentru verificarea gradului de disimulare a sincerităţii. Rezultatul a fost ca aceşti martori au fost sinceri în cele declarate. Bogdan Olteanu a refuzat proba cu testarea la aparatul poligraf. Mai există un raport economic ce arată că Bogdan Olteanu a avut cheltuieli mai mari decât suma veniturilor legale", a spus procurorul.

Pe lângă condamnarea la închisoare, procurorul a solicitat confiscarea sumei de un milion de euro de la Bogdan Olteanu.

În ultimul cuvânt în faţa instanţei, Bogdan Olteanu a negat acuzaţiile procurorilor DNA şi a spus că nu a primit bani de Sorin Ovidiu Vîntu sau de la alte persoane, neexistând nicio comunicare cu privire la numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

El a declarat că toată lumea îl susţinea pe Liviu Mihaiu pentru funcţia de guvernator al Deltei Dunării, iar decizia de numire a fost luată de PNL şi Guvern.

Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţin procurorii.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
O influenceriță a murit la două zile după ce s-a filmat mâncând o creatură marină. Ce i-a adus sfârșitul atât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
În anii '90 făcea furori cu piesa „La Solitudine”. Cum arată astăzi, la 51 de ani, Laura Pausini, cea mai...
Film Now
Cum arată azi nepoata lui Rose din Titanic. De 25 de ani e soția regizorului James Cameron
Adevarul
Cum s-a fabricat mitul „savantei academician doctor inginer“. „A intrat în pachetul diplomatic românesc“
Newsweek
Casa de pensii recunoaște că se confruntă probleme grave. 3 categorii de pensionari pierd bani la pensie.
Digi FM
Țara cu cea mai îmbătrânită populaţie activă din Uniunea Europeană
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Alec Baldwin și Kim Basinger, iubire presărată cu un carusel de crize. Culisele unui film din 91: telefoane...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online