Sari la conținut

Doi soți din Iași, condamnați la 4 ani de școală

Doi soți din Iași, care erau judecați pentru evaziune fiscală, au fost condamnați la 4 ani de școală. Judecătorul care s-a ocupat de caz a decis ca cei doi ieșeni să facă primele 4 clase, relatează Europa FM.

”Scuza” celor doi la acuzațiile de evaziune fiscală a fost că nu știu carte și așa se explică lipsurile din gestiune. Pe lângă 4 ani de școală, evazioniștii trebuie să redea statului paguba produsă.

Cei doi soți sunt acuzați că au cauzat statului un prejudiciu de 500.000 de lei, prin evaziune fiscală în formă continuată la firma pe care o administrau. Pentru că au încercat să se scuze spunând că nu știu o boabă de carte, magistrații Tribunalului Iaşi i-au obligat să facă cel puţin patru clase primare.

”În temeiul dispoziţiilor art. 86, indice 3, aliniatul 3 Cod penal din 1969, le impune inculpaţilor Stănescu Maria şi Stănescu Dragoş obligaţia de a urma un curs de învăţământ primar de minimum patru clase. Supravegherea îndeplinirii măsurilor şi obligaţiei stabilite se realizează de către Serviciul de Probaţiune Iaşi“, arată magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi.

Pe lângă aceasta, instanţa i-a condamnat pe cei doi la câte trei ani de închisoare cu suspendare. Sentința nu este însă definitivă.