Educația sexuală se va face doar cu acordul părinților. AUR: Nu avem nevoie de masturbarea copiilor și de sexualizarea lor

Data actualizării: Data publicării:
Elevi lângă curtea școlii.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Educația sexuală la școală se va face doar din clasa a 8-a și doar cu acordul scris al părinților, potrivit unui vot dat marți în Camera Deputaților, cameră decizională. Legea prin care elevii vor învăța despre educația sexuală a trecut cu 224 de voturi „pentru”, unul „contra” şi 49 de abţineri.

Deputaţii au decis, în acest sens, să admită în parte cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Legea reglementează posibilitatea desemnării drept persoană care să asigure creşterea şi îngrijirea copilului, pe lângă rudele până la gradul III, şi a altor persoane faţă de care acesta a dezvoltat relaţii de ataşament sau s-a bucurat de viaţa de familie. De asemenea, legea prevede redefinirea serviciilor de tip rezidenţial, precum şi instituirea unei indemnizaţii lunare de sprijin pentru familia sau persoana care a primit în plasament sau este tutore al unui copil, pe perioada în care asigură creşterea şi îngrijirea copilului.

Textul adoptat iniţial de Parlament prevedea că în unităţile şcolare se derulează sistematic, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie.

În cererea de reexaminare se preciza că prin introducerea sintagmei "educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară", textul de lege se îndepărtează de principiul "promovării educaţiei pentru sănătate" prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011.

Deputaţii au reformulat textul, stabilind "derularea sistematică în unităţile şcolare, începând cu clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, de programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor."

Reacțiile deputaților la dezbateri

La dezbateri, deputatul AUR Alin Coleşa a afirmat că nu este nevoie de "sexualizarea copiilor".

"Avem nevoie de libertate, nu de ideologie, avem nevoie de libertatea de a ne alege cum ne creştem copiii. Nu avem nevoie de masturbarea copiilor, de ideologie de gen, de avorturi la adolescenţi, de sexualizarea lor într-un cuvânt. O astfel de educaţie ar trebui să aibă la bază nişte concepte sănătoase, ar trebuie să fie încurajaţi să diminueze nevoia de atracţie fizică prin promovarea sportului, tot felul de pericole care există în mediul digital legate de aceste aspecte", a spus Coleşa.

Deputata USR Simina Tulbure a spus că România este pe primul loc la numărul de mame minore.

"Trebuie să vorbim acum despre educaţia sexuală, nu sanitară. Trebuie să vorbim despre sex într-o ţară în care suntem numărul unu la mame minore. Suntem în topul ţărilor din UE unde violenţa domestică există în familii. Trebuie să discutăm despre consimţământ, pentru că elevii noştri nu cunosc ideea de consimţământ. Aşadar, nu înţeleg de ce să vorbim de educaţie sanitară într-o ţară în care suntem în spatele UE pentru că nu suntem la curent cu ce se întâmplă cu elevii noştri, care învaţă despre sex la internet, la filmele porno, când noi ar trebui să avem oameni specializaţi în şcoli care ar trebui să vorbească despre educaţie sexuală", a spus Tulbure.

Deputata PNL Mara Calista a spus că dezbaterea pe această temă ar trebui să aibă loc, menţionând că sunt multe cazuri de mame minore în România, boli cu transmitere sexuală la copii sub 15 ani şi cazuri de violenţă domestică cu minore.

"Una citim, una sunt recomandările şi alta sunt realităţile în care trăim", a spus Calista.

Deputatul Miroslav Merka a susţinut, la rândul său, că România este o ţară democratică, dar şi "o ţară creştină".

"Vorbesc în calitatea mea de părinte proaspăt. (...) În cadrul orelor de dirigenţie am avut obligaţia să pregătim copiii, părinţii pentru aşa ceva, pentru aceste activităţi neprincipiale. Să fim serioşi! Credeţi că Europa reprezintă tot ce e bun? Cred că vă uitaţi prea mult la o Europă care se cam schimbă. Suntem o ţară democratică, dar şi o ţară creştină. Eu nu aş dori să văd copilul meu educat mai mult decât o face părintele", a mai spus Miroslav Merka.

Deputatul PSD Adrian Solomon a menţionat că acest proiect se referă, în principal, la drepturile copilului şi este necesară adoptarea lui cât mai rapidă.

"De prea mult timp aşteaptă acest proiect să intre în dezbatere şi să ia drumul promulgării. Este o reexaminare trimisă de preşedintele Iohannis încă din august 2020. (...) Reexaminarea se referă doar la un articol care, iată, ce pasiuni naşte. Să lăsăm pasiunile astea marginale pentru că proiectul este despre drepturile copilului şi nu despre ce se învaţă la şcoală", a adăugat Solomon.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate