Bacalaureatul extremelor. În 41 de licee nu s-a înscris niciun elev la examen

Data publicării:
Bacalaureat-Mediafax Foto-Nicu Mircea-9

La Liceul Tehnologic Sava Brancovici din Ineu învaţă 600 de elevi. Anul acesta niciunul n-a promovat examenul de bacalaureat. Prima explicaţie a directorului: liceul a fost urmărit de ghinioane. „El este singurul din 14 care a picat la geografie și a trecut celelalte două. Deci asta chiar ghinion a fost”, spune directorul dând exemplul unui elev.

Nici directorul şi nici dascălii nu se simt responsabili pentru eşecul foştilor lor elevi. „Prin capul unui om responsabil trec tot felul de gânduri, dar chiar nu m-am gândit să demisionez pentru că nu acesta era scopul pe care m-i l-am propus și pe care și-l propune școala. Școala își propune foarte clar scopul de a-i face pe copii să termine liceul, să poată promova la o școală de maiștri sau o școală post-liceală ca să își continue pe linia pe care au pornit-o în meseria pe care și-au ales-o”, explică Ioan Nicodin, directorul Liceului Tehnologic Sava Brancovinci.

Primarul din Ineu este de părere că această instituţie de învăţământ nici măcar nu-şi merită titlul de liceu. „Din punct de vedere al sistemului de învățământ românesc, eu cred că aceste licee gen Sava Brancovici de la Ineu și-ar găsi mult mai bine locul și rostul ca școală de arte și meserii sau școală profesională”, spune Călin Abrudan, primarul orașului.

La Colegiul Tehnologic Agricol din Orțișoara, judeţul Timiş, aceeaşi situaţie: niciun absolvent de liceu nu a reușit să obțină media 6 la probele scrise. La fel s-a întâmplat şi anul trecut.

Am organizat meditații și consultații cu ei, stăteau profesorii după ei și ei refuzau să participe (....), câteodată îți vine să renunți pentru că volumul de muncă este imens nu totdeauna ai satisafacții”, mărturisește Felicia Burlacu, directorul liceului din Orțișpara.

Locuitorii din Orțișoara spun că de vină pentru aceste rezultate sunt numai elevii. „Toți elevii buni din Orțișoara au plecat in oraș. Aici au rămas cei care aveau nevoie numai de 12 clase (...) mulți lucrează și nu au timp să învețe. Pe alții nu îi interesează”, spune un localnic.

Licee cu promovabilitate 100 la 100

La polul opus se află liceele unde promovabilitatea de sută la sută este o tradiţie. Colegiile Naţionale Costache Negruzzi din Iaşi şi Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu se numără printre ele.

„Cei 147 de elevi care s-au prezentat la examenul de bacalaureat sunt promovaţi, cu rezultate bune şi foarte bune. Avem trei elevi cu media 10, 95 de elevi cu medii cuprinse între 9-9,99”, a declarat Elvira Rotundu, directorul Colegiului Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi.

Nu cred ca am avut an în care să fim sub 95 % in ultimii 10 ani. Și asta se întâmplă și pentru că la clasa a IX-a vin copii selectionați, adică media de intrare este destul de ridicată”, spune și Dorin Taşcău, directorul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.

O altă extremă a bacalaureatului de anul acesta este situaţia a 41 de licee din ţară unde niciun absolvent nu s-a înscris la examen.

Citiţi şi: BACALAUREAT 2013 în cifre. 122 de medii de 10.00

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Cine este Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026. Piesa pe care o interpretează i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce North West și-a etalat piercing-urile pe rețelele sociale. Kim Kardashian a apărat-o...
Film Now
De ce a murit Victoria Jones, fiica actorului Tommy Lee Jones. Ce au descoperit medicii legiști
Adevarul
„Plantele zombie” din grădina lui Epstein. Noi documente sugerează interesul pentru o substanță care ar anula...
Newsweek
Avocatul Poporului avertizează Casa de Pensii că încalcă legea. Ce documente trebuie să trimită pensionarilor?
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Misterioasa Penelope Cruz, despre rolul din „The Bride!”. Cum o vede regizoarea Maggie Gyllenhaal: „Cu...
UTV
Dosar de șantaj și percheziții în scandalul Bostanică-Beregoi.