Cornurile și laptele rămase în școli din martie îi așteptă pe elevi la toamnă. Sau ar putea ajunge la „centrele de copii”

Data actualizării: Data publicării:
lapte corn scoala

Elevii nu au mai mers la școală din martie. Cornul și laptele, da. În timpul crizei sanitare nu s-a mai gândit nimeni și la programul plătit din fonduri publice. Iar cutiile de lapte și cornurile au umplut depozitele școlilor.

Colegiul Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara încă păstrează porțiile de corn și lapte pe care elevii trebuiau să le primească în martie.

Administrator: Ele au termen, dar undeva în luna a 7-a. Deci ar mai fi vreo lună, da.

Asta înseamnă costuri în plus pentru școli pe de-o parte. Gustările trebuie păstrate în condiții speciale.

Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24: În această încăpere se păstrează laptele, dar și biscuiții pe care elevii trebuiau să îi primească în mod normal la școală. Aici trebuie păstrată o temperatură optimă de minimum 22 de grade și este monitorizată în permanență umiditatea. Încă sunt în garanție biscuiții, iar laptele trebuie păstrat neapărat la frigider ca să nu se altereze.

Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș: La nivelul județului Timiș avem un stoc de aproximativ 600.000 de produse care sunt în termenul deocamdată de garanție, dar în perioada următoare vor expira. Ar putea fi distribuite în mod special în centrele de copii din cadrul direcției protecției copilului.

La rândul său, ministrul Agriculturii spune că a anunțat școlile să nu mai ia cornuri și lapte încă de la debutul stării de urgență. Nu le-a spus însă funcționarilor din teritoiu ce să facă cu porțiile deja ajunse în școli.

Adrian Oros, ministrul Agriculturii: Noi, la două zile după starea de urgență am anunțat și prefecturi, toți cei care gestionau acea situație de urgență în momentul respectiv. Acum există un act normativ care va rezolva această problemă.

Prin programul cornul și laptele, lansat în 2002, toți copiii de grădiniță și elevii din școlile primare și gimnaziale au dreptul în fiecare zi la un corn, sau un pachet de biscuiți, și o cutie de lapte sau un iaurt.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...