Profesorul de religie acuzat de limbaj obscen și remarci revoltătoare. Directoare: Este foarte deschis cu elevii, iubit de elevi

Data publicării:
Imagine blurată cu elevi în clasă.
Dosar penal pentru un profesor de religie din Arad. Dascălul este cercetat pentru purtare abuzivă după ce ar fi jignit, în repetate rânduri, mai multe eleve de liceu.

Dosar penal pentru un profesor de religie din Arad. Dascălul este cercetat pentru purtare abuzivă după ce ar fi jignit, în repetate rânduri, mai multe eleve de liceu. Cazul a ieșit la iveală odată cu mai multe videoclipuri postate pe TikTok, în care adolescentele reclamă comportamentul profesorului.

În videoclipurile publicate pe TikTok, elevele, care sunt în clasa a XII-a, povestesc cu nonșalanță despre comportamentul profesorului la orele de religie. De la exprimări obscene, jigniri repetate până la remarci total nepotrivite în sala de clasă - susțin elevele. Dascălul are 45 de ani și, spun colegii de catedră, nu ar fi prima oară când i se reproșează limbajul de la ore.

Laura Putnic, director al Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta”: Este un profesor foarte deschis cu elevii, iubit de elevi, care are o relație apropiată. Au mai fost anumite discuții la un moment dat, că se depășesc anumite limite în discuțiile de la ora de religie.

În urma celor două sesizări primite, conducerea școlii a deschis o anchetă.

Laura Putnic, director: Domnul profesor a spus că îi pare foarte rău, și-a cerut scuze și a spus că nu dorește să comenteze mai mult de atât. Nu e normal ca un elev să se simtă jignit la nicio oră, cu atât mai puțin la ora de religie.

Marius Göndör, inspector general ISJ Arad: Am primit o reclamație la ISJ și am înregistrat-o, legat de un incident cu un domn profesor de la un liceu din Arad. Am început o anchetă acolo. Se vor lua declarații de la fiecare din părți. Eu cred că până la finalul acestei săptămani vom avea o concluzie la ce se întâmplă.

Despre incidentul de la ora de religie s-a auzit și la București.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Întotdeauna, cele prezentate pe rețelele sociale trebuie privite printr-un filtru instituțional vorbind, pentru că nu e obligatoriu să fie adevărate. Admițând că pot fi adevărate, evident că școala are pârghii să sancționeze profesorul respectiv. Important pentru noi e să nu le trecem cu vederea, să dăm un semnal foarte clar că nu suntem de acord cu comportamente deviante ale cadrelor didactice, evident nici ale elevilor.

Videoclipurile au ajuns și pe mâna polițiștilor, care s-au sesizat din oficiu. Pe numele profesorului a fost deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă. În paralel, și conducerea școlii va analiza cazul în cadrul unei comisii de cercetare disciplinară.

Operator: Cristian Kovacs

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri