Trei eleve de la o şcoală postliceală din Bacău, arestate după ce au strâns bani pentru comisia de examen

Data publicării:
catuse - RESIZED- mediafax

Cele trei eleve ar fi strâns câte 200 de lei de la colegi, însă banii astfel adunaţi nu au ajuns la profesorii din comisia examenului de absolvire care începe luni.

Potrivit presei locale citate de Mediafax elevele au urmat cursurile necesare pentru a deveni asistent medical generalist.

La propunerea procurorilor, Judecătoria Bacău a admis, sâmbătă, propunerea de arestare preventivă a elevelor, sub acuzaţia de trafic de influenţă.

Avocatul celor trei a declarat că strângerea de bani pentru „protocolul” comisiei este o tradiţie la şcoala respectivă.

Ministerul Educaţiei a anunţat, într-un comunicat de presă, că în paralel cu instituţiile care fac cercetări în acest caz, va derula propria anchetă, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău.

„Ministerul Educaţiei Naţionale condamnă cu fermitate situaţia apărută la Şcoala Postliceală Sanitară "Christiana" Bacău şi respinge astfel de practici care exced regulamentele şcolare şi care nu au ce căuta în sistemul românesc de educaţie”, se arată în comunicatul ministerului.

Anul acesta, mai multe cazuri de fraudă, în special la examenul de bacalaureat, au fost descoperite. Zeci de elevi și profesori au fost audiați, iar fosta directoare a unui liceu a fost arestată preventiv.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri