18 adolescenţi s-au urcat și s-au filmat pe acoperişul unui centru comercial din Capitală. Poliția a demarat o anchetă

Data publicării:
terasa unui centru comercial din sectorul 3
18 adolescenţi s-au urcat și s-au filmat pe acoperişul unui centru comercial din Capitală.

Optsprezece adolescenţi din Bucureşti au urcat pe acoperişul unui centru comercial din Sectorul 3 şi au publicat mai multe videoclipuri pe Tik-Tok. Într-unul dintre ele, copiii explică cum se ajunge pe acoperiş – sari un gard de 1,5 metri şi intri printr-o gaură de 50 de centimetri, după ce ai străbătut toată rampa pentru autoturisme.

„La data de 04.12.2023, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 10 Poliţie au fost sesizaţi, cu privire la faptul că 18 minori au fost depistaţi de către agenţii de pază, care efectuau serviciul în cadrul unui centru comercial situat în Sectorul 3, în timp ce au pătruns fără drept, pe terasa magazinului, acesta fiind un spaţiu nedestinat publicului”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au procedat la identificarea tuturor persoanelor în cauză, stabilind că au vârste cuprinse între 13 şi 16 ani, acestea fiind conduse la sediul subunităţii, fiind înştiinţaţi şi părinţii acestora, care s-au prezentat la Secţia 11 Poliţie şi au preluat minorii.

Copiii au postat mai multe filmuleţe pe Tik-Tok. Întrunul dintre ele, ei explică cum se ajunge pe acoperiş: sari un gard de 1,5 metri şi intri printr-o gaură de 50 de centimetri, după ce ai străbătut toată rampa pentru autoturisme.

„În cauză au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale conform art. 33 din Lg. 61/1991, în valoare totală de 800 de lei. Până în acest moment nu a fost formulată plângere penală în cauză, de către administratorul complexului comercial”, a mai transmis sursa citată de News.ro.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ce pot pune în pericol viaţa adolescenţilor care pătrund în spaţiile nedestinate publicului, poliţiştii din cadrul Compartimentului Sisteme de Pază ai Secţiei 10 Poliţie au efectuat un control la sediul societăţii, fiind stabilită dispunerea unor măsuri suplimentare din partea firmei de pază.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Unde se află lacul unicat în România, care își schimbă mereu culoarea. Atracții neobișnuite în micile orașe...
Newsweek
În ce condiții vor crește vârsta de pensionare și stagiul minim de cotizare la pensie? Legea e foarte clară
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”