Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei cere autorităţilor să nu mai folosească Sala Tronului pentru dineuri

sala tronului

Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei cere autorităţilor să nu mai fie organizate diverse evenimente în Sala Tronului din Palatul Regal, „pentru că nu este sală de mese”, precizând că pentru astfel de reuniuni există alte spaţii.

Reprezentanţii organizaţiei au protestat recent în faţa Palatului Regal din Bucureşti, faţă de utilizarea „acelui spaţiu cu o mare însemnătate istorică şi politică”.

„Demonstraţia noastră a avuc loc sub sloganul «Sala Tronului, nu sală de mese», şase cuvinte care sintetizează obiectivul nostru. Dineul organizat cu prilejul reuniunii COSAC (Conferinţa Organelor Specializate în Afaceri Comunitare şi Europene) de la Bucureşti a fost al treilea eveniment nepotrivit care are loc în Sala Tronului în ultimele trei luni şi, potrivit presei, nu va fi cel din urmă. De aceea, ne anunţăm intenţia de a face proteste similare de fiecare când Sala Tronului, inima statalităţii româneşti decenii întregi, va fi transformată într-o umilă sala de mese. Facem apel la bun simţ şi la educaţie astfel încât demonstraţiile noastre să nu mai aibă motiv”, se arată într-un comunicat al Alianței.

Reprezentanţii acesteia reamintesc că „Palatul Regal are o cameră specială pentru dineuri, mai precis Sufrageria Regală, aflată sub Sala Tronului şi la fel de mare ca aceasta. Aici a organizat mereu recepţii Casa Regală, atât înainte de abolirea ilegală a monarhiei, cât şi în vremurile noastre”.

Legat de dineul COSAC, membrii Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei au comunicat îngrijorările autorităţilor însă fără a primi un răspuns.

„Deşi apreciem că folosirea spaţiilor istorice ale României Regale arată importanţa acestora pentru prezentul românesc, aducând în faţă istoria unei demnităţi naţionale, considerăm că Sala Tronului rămâne un loc rezervat regalităţii româneşti, fiind purtătoarea tradiţiilor monarhice ale unei statalităţi pe care - considerăm noi - suntem datori să o recuperăm numai prin restabilirea monarhiei constituţionale ca formă de guvernământ şi nu prin folosirea acestui loc drept o sală elegantă în care s-a aflat cândva Tronul Regilor României”, spun membrii Alianței.

Sursa: News.ro

Digi OnlineLive
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate